În perioada autoizolării la domiciliu din cauza pandemiei de coronavirus, vrând nevrând mulţi dintre noi am pus kilograme în plus. Lipsa mişcării, alimentaţia abundentă în carbohidraţi, glucide, grăsimi, stresul, odihna insuficientă sunt printre factorii care urnesc acul cântarului în direcţia pe care nu o dorim. Multe cure se slăbire au debutat deja. Am întrebat un specialist în nutriţie despre alimentele cu adevărat necesare femeilor atunci când sunt la cure de slăbire – dr. Şerban Damian.
Ce alimente nu trebuie să lipsească femeilor chiar dacă sunt la dieta de slăbire?” Aş pune accentul pe alimentele care sunt sursă de calciu, aşa cum sunt lactatele, precum şi cele care sunt surse de fier, cum ar fi carnea, organele, dar şi frunzele verzi (spanac, salată)” spune nutriţionistul.
Un alt element care nu poate fi neglijat indiferent de cât de mare este dorinţa de a pierde kilogramele în plus este calciul. Iată cine are mai mare nevoie de calciu în dietă ”Un aport optim de calciu este important mai ales în cazul femeilor care au depăşit vârsta de 40 de ani, la care creşte riscul de osteoporoză” completează dr.Şerban Damian.
Alimentaţia femeilor trebuie să aibă suficient fier. ”Fierul este important deoarece în cazul femeilor se pierde lunar o cantitate de fier prin sângele menstrual” a explicat medicul nutriţionist.