Masca de protecţie este una dintre măsurile luate de Ministerul Sănătăţii (MS) pentru a preveni contaminarea cu virusul SARS-CoV-2. Însă obligativitatea purtării măştii în spaţii publice închise pe durata stării de alertă are parte de câteva excepţii, potrivit Ordinului comun emis recent de MS şi Ministerul Afacerilor Interne.
Află mai jos care sunt situaţiile în care eşti exceptat de la purtarea măştii de protecţie.
Conform documentului publicat pe site-ul MS, pe perioada stării de alertă, masca de protecţie trebuie purtată în orice spaţiu public închis, spaţii comerciale, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă, pe toată durata prezenţei în oricare din spaţiile închise ale incintei, cu aceste excepţii:
Măştile sunt eficiente dacă sunt folosite în combinaţie cu curăţarea frecventă a mâinilor cu soluţie pe bază de alcool sau cu apă şi săpun. Mai exact, înainte de a utiliza masca, mâinile trebuie igienizate (cu soluţie pe bază de alcool sau cu apă şi săpun).
Masca de protecţie trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul şi să fie schimbată o dată la 4 ore sau ori de câte ori aceasta s-a umezit sau s-a deteriorat.
Masca nu se atinge în timpul purtării, iar în cazul atingerii măştii, mâinile trebuie igienizate cu soluţie pe bază de alcool sau cu apă şi săpun.
După utilizare, masca se aruncă de îndată într-un spaţiu special amenajat, preferabil cu capac, operaţiune urmată de igienizarea mâinilor.
NU se recomandă reutilizarea măştilor medicale!
Măştile nemedicale se spală zilnic la o temperatură de 60- 90 de grade Celsius şi se calcă cu fier de călcat prevăzut cu abur, la temperatură maximă.
Pentru copiii cu vârsta de 5 ani sau mai mare este recomandată purtarea măştilor nemedicale (din material textil).
În cazul apariţiei febrei/tusei/strănutului, purtarea măştii este recomandată în orice circumstanţă (ex: în spaţiile deschise, la domiciliu).
Pe durata stării de alertă se instituie obligativitatea instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor de a organiza activitatea astfel încât să se asigure la intrarea în sediu efectuarea triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor în condiţiile şi cu respectarea instrucţiunilor generale privind măsurile de igienă.
În acest context, pentru personalul angajat, la accesul în sediul unităţii/instituţiei, este obligatoriu triajul epidemiologic şi dezinfectarea mâinilor.
Triajul nu implică înregistrarea datelor cu caracter personal.
Triajul epidemiologic constă în:
Medicul de Medicina muncii va avea obligaţia monitorizării stării de sănătate a angajaţilor, va face instruirea angajaţilor în ceea ce priveşte SSM (Securitatea şi Sănătatea în Muncă), dar şi evaluarea riscului pentru a decide dacă sunt şi alte zone unde nu este obligatorie masca.