Starea de sănătate a şefilor de stat a suscitat, din toate timpurile, curiozitatea oamenilor. În statele democratice, orice problemă medicală pe care o are un conducător devine subiectul unor informări oficiale, unde populaţiei i se aduce succint la cunoştinţă starea de sănătate a liderului respectiv. Dar, înainte de 1989, România era opusul unui stat democratic, şi foarte puţini ştiau de ce boală suferea conducătorul. Problemele de sănătate ale dictatorului Nicolae Ceauşescu erau ascunse nu doar maselor, ci şi apropiaţilor, adevăratul diagnostic fiind cunoscut doar de medicii curanţi şi de Elena Ceauşescu.
Au trecut mai bine de treizeci de ani de la moartea lui Nicolae Ceauşescu, la fel cum mulţi dintre apropiaţii săi au dispărut. Multe din aspectele vieţii dictatorului vor rămâne necunoscute, printre ele şi starea sa de sănătate, relaţiile cu serviciile secrete şi cât de multe informaţii lăsa regimul să se scurgă.
Numeroase servicii secrete supravegheau ţările comuniste şi acţiunile conducătorilor lor, totul în numele aşa zisului război rece dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică. Republica Socialistă România, deşi considerată un stat satelit al URSS, avea o politică interesantă faţă de gigantul rus, dar şi faţă de puterile occidentale. Iată de ce agenţii CIA acordau o atenţie mărită acţiunilor lui Nicolae Ceauşescu.
Aşa se explică de ce, într-un raport secret trimis de un agent american în 1985, apar informaţii despre un presupus cancer la prostată de care ar fi suferit dictatorul român.
După 1989, mai multe informaţii au ieşit la iveală despre bolile de care suferea Nicolae Ceauşescu. Astfel, pentru a păstra secretul despre starea de sănătate a „conducătorului iubit”, s-a procedat iniţial la o colonoscopie fără anestezic, efectuată în vila din Primăverii a soţilor Ceauşescu, pentru că dictatorul suferea de diverticuloza colonică, o boală extrem de dureroasă, care produce febră mare, dureri chinuitoare în partea stângă a abdomenului şi sângerări ale rectului. Rezecţia tumorii a fost făcută tot în vila din primăverii, cu aparatură adusă de la Institutul Clinic Fundeni. Intervenţiile au fost realizate de prof. dr. Eugeniu Proca, ministrul al Sănătăţii, cel care a realizat, în 1980, primul transplant de rinichi din România şi fondatorul şcolii de transplant renal.
Nicolae Ceauşescu avea trei medici curanţi, pentru celelalte afecţiuni de care suferea. Prof. dr. Eduard Apetrei, cardiolog, confirmă că a îngriji un demnitar, în acea perioadă, era o situaţie extrem de stresantă şi de riscantă. „Tot ce aţi auzit sau citit despre Elena Ceauşescu este adevărat. Era o femeie îngrozitoare. Ea ne-a numit > ”, spune medicul.
În 1988, Nicolae Ceauşescu are o prima comă diabetică. Atunci, medicul curant dr. Constantinescu este înlocuit de academician dr. Iulian Mincu, care îi prescrie regim drastic şi tratament cu insulină. Elena Ceauşescu, care asista la toate consultaţiile medicale pe care le primea Nicolae Ceauşescu, refuză să i se administreze soţului ei insulină, pe motiv că „dă dependenţă.”
În timpul unei serii de vizite în statele asiatice, Ceauşescu are un nou episod de comă diabetică şi începe, la recomandarea medicilor care îl însoţeau, tratamentul cu insulină.
Dincolo de tulburările de personalitate schizotipală despre care se discuta pe furiş, starea de sănătate a lui Nicolae Ceauşescu îi îngrijora şi liderii sovietici, care au remarcat, la ultima întâlnire cu Mihai Gorbaciov, un dictator îmbătrânit, care gâfâie, oboseşte foarte repede, cu urme de salivă în colţul gurii şi confuz.
„Acestea erau semne că diabetul afectase grav rinichii şi sistemul nervos periferic”, admite un oficial rus, care spune că a primit confirmarea oficială de la Moscova, în urma analizelor de urină făcute în secret.
Acesta îşi aminteşte că Mihail Gorbaciov a primit o scrisoare din Paris, semnată de o presupusă fostă angajată a unei policlinici a nomenclaturii, în care semnatara spune: „suferind de un cancer la prostată, Nicolae Ceauşescu se tratează cu reţeta din bătrâni a sângelui de nou născut”.
Dincolo de legende, adevărul probabil din spatele acestei scrisori ar putea fi încercarea de către terapeuţii vremii a unor tratamente experimentale cu celule stem prelevate din placentă, aflate, la acea vreme, în faza de testare la nivel mondial.