Vaccinurile: pentru cât timp asigură imunitate şi ce efecte secundare pot avea

Boli grave, incurabile, precum poliomielita, variola, ciuma, holera, tuberculoza, au fost eradicate sau aduse la o incidenţă minimă datorită imunizării în masă prin vaccinare.

În contextul în care se vorbeşte de o lege a vaccinării obligatorii şi tot mai multe voci se ridică împotriva acestei iniţiative, iată, în detaliu, tot ceea ce trebuie să ştiţi despre vaccinuri şi despre importanţa lor în sănătatea publică.

Scurtă istorie a vaccinurilor  

Practica imunizării datează de sute de ani. Călugării budişti au băut venin de şarpe pentru a conferi imunitate la muşcătura şarpelui, iar variolarea (introducerea sub piele a unei picături de salivă de la bolnavul de varicelă pentru a conferi imunitate) a fost practicată în China secolului al XVII-lea.

Recomandări

OPINIE. Sistemul medical românesc are nevoie de oameni cu inimă, nu de pungaşi!

Pierderea unei sarcini şi depresia. Cum poţi ajuta părinţii care se află într-o astfel de situaţie

Edward Jenner este considerat fondatorul vaccinologiei în Occident în 1796, după ce a inoculat unui băiat de 13 ani virus vaccinia şi a obţinut imunitatea la variolă. În 1798, a fost dezvoltat primul vaccin contra variolei. De-a lungul secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, implementarea sistematică a imunizării în masă a culminat cu eradicarea globală a variolei, în 1979.

Experimentele lui Louis Pasteur au condus la dezvoltarea dezvoltării vaccinului anti-holeră şi a vaccinului împotriva antraxului, iar vaccinul împotriva ciumei a fost dezvoltat la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Între 1890 şi 1950, s-au dezvoltat vaccinurile antibacteriene, incluzând vaccinul Bacillis-Calmette-Guerin (BCG), care este încă utilizat în prezent împotriva tuberculozei.

În 1923, Alexander Glenny a perfecţionat o metodă de inactivare a toxinei tetanice cu formaldehidă. Aceeaşi metodă a fost utilizată pentru a dezvolta un vaccin împotriva difteriei în 1926.

Dezvoltarea vaccinului Pertussis a durat considerabil mai mult, cu un vaccin cu celule întregi autorizat pentru prima dată în Statele Unite în 1948.

Pojarul: următoarea ţintă pentru eradicare

Metodele de cultură a ţesuturilor virale s-au dezvoltat în perioada 1950-1985 şi au dus la apariţia vaccinului polio Salk (inactivat) şi a vaccinului polio Sabin (oral atenuat viu).

Imunizarea în masă a eradicat poliomielita din multe regiuni din întreaga lume.

Tulpinile atenuate de rujeolă, oreion şi rubeolă au fost dezvoltate pentru includerea în vaccinuri. Pojarul este, în prezent, următoarea ţintă posibilă pentru eliminare prin vaccinare.

Genetica moleculară pune în scenă un viitor luminos pentru vaccinologie, incluzând dezvoltarea de noi sisteme de administrare a vaccinurilor (de exemplu, vaccinuri ADN, vectori virali, vaccinuri vegetale şi formulări topice), noi adjuvanţi, dezvoltarea de vaccinuri mai eficiente împotriva tuberculozei şi vaccinuri împotriva citomegalovirusului (CMV), virusul herpes simplex (HSV), virusul sincitial respirator (RSV), boala stafilococică, boala streptococică, gripa pandemică, shigella, HIV şi schistosomiaza, printre altele.

Vaccinurile terapeutice pot fi de asemenea disponibile în curând pentru alergii, boli autoimune şi dependenţe.

Ce înseamnă imunizarea

Imunizarea este cea mai eficientă metodă de a vă proteja activ copilul împotriva bolilor care pot fi prevenite, cum ar fi tusea convulsivă, tetanosul, hepatita B şi rujeola, TBC, poliomielita, meningoencefalita, rotavirusul etc.

Prima dată când suntem expuşi la un germen, de exemplu o bacterie sau un virus, este nevoie de timp pentru ca sistemul imunitar să răspundă. Odată ce sistemul imunitar are memoria infecţiei, acesta este capabil să răspundă rapid pentru a distruge germenul data viitoare când vom fi expuşi.

Vaccinurile conţin părţi sau versiuni slăbite (inactivate sau atenuate) ale unui anumit germen. Vaccinarea răspândeşte în corp părţi ale germenului, pentru ca organismul să-l recunoască şi să genereze răspuns imunitar atunci când apare germenul real.

Copiii foarte mici riscă în special să se îmbolnăvească, deoarece sistemul lor imunitar nu are experienţă şi nu este în măsură să răspundă rapid. Multe dintre bolile de care ne protejează vaccinurile sunt foarte grave la copiii mici. Unele, de exemplu rujeola, sunt foarte contagioase şi de obicei destul de uşoare, dar prezintă un risc de complicaţii grave chiar şi la oameni sănătoşi.

Imunizarea este cel mai sigur şi eficient mod de a oferi protecţie sănătăţii copilului

Programele naţionale de vaccinare oferă cea mai bună protecţie pentru copii, atunci când aceştia sunt cel mai expuşi riscului. De la vârsta de şase săptămâni, copiii pot fi protejaţi de mai multe boli potenţial periculoase.

Este foarte important să respectaţi programul vaccinărilor. A nu imuniza copilul creşte riscul ca acestea să fie infectat şi nerespectarea dozelor şi a perioadelor de administrare a vaccinului reduce protecţia oferită de imunizare. Este nevoie de câteva luni şi de doze repetate de vaccin pentru ca un copil să fie complet protejat.

Cât de bine funcţionează imunizarea?

Imunizarea funcţionează foarte bine pentru a ajuta la prevenirea unei game largi de boli grave. Uneori, nu oferă o protecţie completă, însă o persoană imunizată va face forme mai uşoare faţă de cineva care nu este imunizat. Acest lucru se datorează faptului că organismul este în continuare capabil să răspundă rapid.

Sistemul imunitar şi imunizarea prin vaccinare

Mediul conţine o mare varietate de organisme potenţial dăunătoare (agenţi patogeni), cum ar fi bacteriile, virusurile, ciupercile, protozoarele şi paraziţii multicelulari, care vor provoca boli dacă intră în organism şi li se permite să se înmulţească. Organismul se protejează prin diferite mecanisme de apărare pentru a preveni pătrunderea fizică a agenţilor patogeni sau pentru a-i inactiva.

Sistemul imunitar este un mecanism de apărare extrem de important care poate identifica un organism invadator şi îl poate distruge. Imunizarea prin vaccinare previne boala, permiţând organismului să răspundă mai rapid la atac şi sporind răspunsul imun la un anumit organism.

Durata estimată de protecţie după primirea tuturor dozelor recomandate

Vacccinul Pertussis – împotriva tusei convulsive

Imunitatea împotriva infecţiei naturale conferită de vaccin durează până la 6 ani. La vârsta de 11 ani se face o a doua doză.

Vaccinul andifteric

Difteria este o boală extrem de periculoasă, considerată eradicată în România, dar cu o explozie de cazuri în ţările vecine. Protecţie medie estimată -în jur de 10 ani. La adulţi între 45 şi 65 de ani se recomandă administrarea celei de a doua doze.

Vaccin antitetanos

Circa 96% din cei vaccinaţi sunt protejaţi timp de 13-14 ani, iar 72% pot avea imunitate timp de 25 ani. Adulţii cu vârsta între 45 şi 65 de ani au recomandare pentru o a doua doză de vaccin.

Vaccinul anti-poliomielită

Peste 99% din cei vaccinaţi au o protecţie împotriva bolii timp de minimum18 ani.Se recomandă o nouă doză de vaccin celor care călătoresc în ţările cu risc.

Haemophilus influenzae tip B

99% din cei vaccinaţi au imunitate timp de cel puţin 9 ani.O imunogenitate excelentă observată pentru acest vaccin sugerează protecţie pe termen lung

Vaccinul anti-hepatita B

99% din cei care au primit vaccinul în primele zile de viaţă beneficiază de imunitate timp de cel puţin 20 de ani, dacă nu pentru tot parcursul vieţii.

Vaccinul ROR – împotriva rubeolei, oreionului, rujeolei

Peste 90% din persoanele vaccinate beneficiază de imunitate cel puţin 20 de ani. Eficacitatea vaccinului scade în unele cazuri, dar persoanele care contractează forme uşoare ale bolilor nu mai sunt contagioase în urma vaccinării.

Protecţia comunitară este importantă pentru a opri transmiterea către cei prea tineri pentru a fi imunizaţi sau pentru cei care nu pot avea vaccinul.

Vaccinul anti-pneumococic

Cei care primesc vaccinuri conjugate sunt protejaţi complet timp de 5 ani. Aceste generaţii de vaccinuri sunt relativ noi, dar studiile de până acum arată concentraţii de anticorpi ridicate la în urma vaccinării. Protecţia comunitară înseamnă că vaccinarea copiilor ar putea reduce boala la toate vârstele din comunitate.

Vaccinul anti-Papilomavirus uman

În funcţie de vârsta la care este administrat, poate asigura o imunitate timp de peste 10 ani. De asemenea, administrarea pe scară largă a dus la dezvoltarea imunităţii comunitare şi eradicarea bolii în proporţie de peste 90% în anumite ţări precum Australia.

Vaccinul împotriva varicelei

Două doze administrate conform planului de vaccinări asigură o imunizare timp de 14 ani. Dacă se administrează o singură doză, la doi ani de la vaccin se poate contracta o formă uşoară a bolii.

Efectele adverse ale vaccinurilor

Evenimentele sau răspunsurile adverse după vaccinare pot varia de la uşoare până la severe şi de la comune la foarte rare.

Răspunsuri obişnuite, uşoare ale vaccinului

Acestea sunt simptome locale vizibile, care arată că sistemul imunitar răspunde la vaccin. Pot apărea:

• durere, roşeaţă şi/sau umflare în jurul locului de injecţie
• stare febrilă
• dureri de cap
• senzaţie de oboseală
• iritabilitate

Răspunsurile uşoare la vaccinuri apar de obicei la scurt timp după imunizare şi se rezolvă spontan în câteva zile fără un tratament specific. Remediile pot include comprese cu apă rece în zona dureroasă, odihnă şi analgezice uşoare.

Răspunsuri rare, severe ale vaccinului

Aceste răspunsuri apar şi pe măsură ce sistemul imunitar răspunde la vaccin. Acestea pot include:

• reacţie alergică severă (anafilaxie) la un ingredient din vaccin 
• un număr scăzut de trombocite (trombocitopenie temporară)
• convulsii febrile
• episod hipotonic, hiporesponsabil
• plâns prelungit

Răspunsul alergic trebuie semnalat medicului, dar poate fi tratat şi, prin urmare, rareori poate pune viaţa în pericol.

Imunizarea prin vaccinare ajută la semnalarea altor probleme de dezvoltare

Creşterea şi dezvoltarea sugarilor şi a copiilor mici trebuie monitorizate îndeaproape de părinţi şi de profesioniştii din sănătate. Majoritatea imunizărilor sunt oferite în copilărie, astfel copiii pot dezvolta protecţie împotriva bolilor prevenibile. Aceasta este şi vârsta în care sunt observate adesea orice condiţii congenitale sau de dezvoltare.

Deoarece un număr mare de copii sunt imunizaţi la un moment dat în viaţa lor, atunci se pot observa şi alte condiţii congenitale sau probleme de dezvoltare. Faptul că aceste afecţiuni pot fi descoperite în acelaşi moment în care se face imunizarea nu are nicio legătură cu vaccinarea în sine!