Usturimea în gât, senzația de arsură şi durere în gât sunt simptome des întâlnite ale infecţiilor, inclusiv cu noul coronavirus, dar pot ascunde şi alte afecţiuni, mai mult sau mai puţin grave.
De regulă, usturimea în gât este pusă pe seama răcelii sau gripei, dar dacă apar şi alte simptome, e posibil ca problema să fie alta. Manifestările uşoare pot fi tratate acasă, cu medicamente care se eliberează fără prescripţie medicală, odihnă şi multe lichide, în special supă caldă.
Află mai jos ce probleme de sănătate pot trăda usturimea în gât şi arsura la nivelul gâtului!
Boala de reflux gastroesofagian – se manifestă prin arsură la nivelul gâtului şi gust amar sau acru în gură, din cauza urcării acidului stomac în esofag. Alte simptome ale acestei afecţiuni pot fi: tuse, durerea în piept, dificultăţile la înghiţire, răguşeală, senzaţia de nod în gât.
Simptomele se agravează de obicei după mesele copioase sau când stăm întinşi pe pat imediat după de mâncărim ori în timpul nopţii.
Tonsilita – mucusul în exces se poate acumula la nivelul gâtului, ca urmare a unei infecţii respiratorii, alergii sau temperaturilor scăzute. Astfel, există riscul inflamării amigdalelor (tonsilita), ce poate determina durere şi senzaţie de usturime.
Alte simptome asociate tonsilitei sunt: tusea cu expectoraţie, senzaţia de mâncărime în gât, secreţiile nazale, congestia nazală (nas înfundat), respiraţia urât mirositoare şi răguşeala.
Infecţia cu streptococ – aceasta este una dintre cauzele frecvente ale durerilor în gât, însoţite de usturime, senzaţie de arsură şi dificultate la înghiţire. Bacteriile se răspândesc pe cale aeriană, aşa că te poţi îmbolnăvi inhalând picăturile de salivă sau mucus ale unei persoane infectate.
Alte simptome ale unei infecţii streptococice sunt: inflamarea amigdalelor, umflarea nodulilor limfatici de la nivelul gâtului, febra, erupţiile cutanate, senzaţia de greaţă, vărsăturile şi durerile generalizate.
Deşi analgezicele şi alte medicamente care pot fi luate fără reţetă de la farmacie pot ameliora simptomele, ţine cont că infecţia este contagioasă, deci trebuie să porţi mască şi să iei măsuri pentru prevenirea răspândirii bolii la alte persoane. Tratamentul infecţiei streptococice constă în administrare de antibiotice, dar numai la recomandarea medicului.
Mononucleoza infecţioasă – este o boală extrem de contagioasă care se transmite prin sărut, mai exact prin picăturile de salivă infectate cu virusul Epstein-Barr.
Simptomele apar de regulă la 4-6 săptămâni de la infectare şi pot consta în durere, usturime, arsură la nivelul gâtului, oboseală exagerată, febră, dureri de cap, dureri musculare generalizate, inflamarea ganglionilor limfatici de la nivelul gâtului şi subraţului, erupţii cutanate.
Esofagită – reprezintă inflamaţia esofagului şi poate fi cauzată de diverse medicamente, infecţii, alergii, boala de reflux gastroeseofagian etc.
În cazul în care simptomele neplăcute (durere, usturime, dificultate la înghiţire, tuse persistentă, scădere în greutate, răguşeală, vărsături etc.) nu se ameliorează pe parcursul a 2-3 săptămâni, este indicat să te adresezi medicului, deoarece există posibilitatea ca aceste manifestări să poată ascunde şi o formă de cancer esofagian.
Senzaţia de arsură sau usturime la nivelul gâtului poate fi ameliorată urmând aceste sfaturi: