Sălile de fitness au fost printre primele care şi-au închis uşile odată cu începutul pandemiei de coronavirus. Acum că lucrurile încep să revină la normal, cel puţin sub o altă formă, ne întrebăm oare cât este de sigur să ne întoarcem la sala de sport şi ce măsuri ar trebui să se ia în acest sens pentru a evita răspândirea sau infectarea cu noul coronavirus.
Odată ce sălile de fitness se vor deschide, cu siguranţă se vor introduce protocoale pentru siguranţa clienţilor şi a personalului, la fel cum deja au făcut-o şi cabinetele medicale sau saloanele de înfrumuseţare care deja şi-au reluat activitatea.
Mulţi dintre noi ne dorim să revenim la obiceiurile pe care le aveam în viaţa de zi cu zi, în societate. Însă, cel mai bun loc în care te poţi antrena este în aer liber, iar asta pentru că este mult mai uşor să păstrezi distanţa socială. Chiar dacă sălile de fitness sunt bine ventilate, ştim cât de rapid se poate răspândi virusul COVID-19. Aşadar, dacă te întorci în sala de sport pentru un antrenament riguros, respiri greu, iar în jurul tău există persoane care tuşesc sau strănută, ţine cont de potenţialul risc la care eşti expus. Din acest motiv, antrenamentele în aer liber sunt mai puţin problematice având în vedere că particulele împrăştie mult mai repede în aer.
Dacă ai rămas fără opţiuni, iar singurul loc în care îţi poţi face antrenamentul este sala de fitness, atunci asigură-te că nu este deloc aglomerată. Cele mai bune momente ale zilei la care să mergi pentru a evita aglomeraţia sunt la prima oră a dimineţii sau seara târziu, poate chiar înainte de momentul închiderii. În orice caz, dacă în sală sunt prea multe persoane şi este greu de păstrat distanţa socială, poartă masca de protecţie. Evită în schimb clasele care presupun antrenamentul alături de un număr mare de oameni.
În privinţa echipamentului, asigură-te că l-ai curăţat atât înainte, cât şi după ce l-ai folosit. Ţine minte că între 25% şi 50% dintre persoanele infectate cu COVID-19 sunt asimptomatice şi pot transmite virusul în continuare.
Dacă revii în sala de fitness, asigură-te că se respectă măcar măsurile de bază pentru siguranţa clienţilor şi a personalului.
Ventilaţia: studiourile trebuie să aibă geamuri sau ventilatoare care să permită aerului să circule în încăpere.
Spaţiul: Sala nu trebuie să fie aglomerată astfel încât clienţii să poată păstra distanţa necesară fără dificultate.
Instructorii: instructorii ar trebui să poarte mască de protecţie, deoarece sunt nevoiţi să vorbească majoritatea timpului şi, după cum bine ştim, aerosolii se transmit chiar şi în timpul vorbirii.
Gel dezinfectant: fiecare sală de fitness ar trebui să aibă la intrare un gel dezinfectant pe care clienţii şi personalul să-l folosească. De asemenea, aparatele trebuie dezinfectate cât mai des posibil, mai ales că sunt folosite de un număr mare de persoane.