În prima mea vizită la un restaurant indian – recunosc, am fost copleşită de complexitatea experienţei – de la decoruri, la aromele din aer, aromele preparatelor, veselă etc. Însă m-am îndrăgostit de îngheţata kulfi – un desert popular cu lapte, cardamom, şofran, vanilie şi fistic. Simplu, fin dar sofisticat. Atât de bun încât să îţi rămână şi peste 12 ani în memorie. M-a impresionat la momentul respectiv şi că îngheţata era tăiată precum o prăjitură şi nu servită în forma ei clasică.
Să îţi rămână un gust în memorie după atâta timp, se poate întâmpla, dar să îţi doreşti să-l creezi chiar tu, la tine acasă se poate întâmpla, mai rar – mai ales când este vorba de preparate culinare exotice. Evident, toate acestea s-au întâmplat acum în timpul pandemiei când am avut timp să ne gândim la ce experinţe frumoase am trăit, dar a fost şi momentul să ne preparăm singuri mâncarea. Aşadar, gustul de kulfi este seducător.
Am căutat pe internet reţeta, căci sincer pe lângă gustul de lapte îmi aduceam aminte doar că avea cardamom. Surpriza mea a fost să găsesc zeci de variante de reţete – inclusiv vegane, altele bazate pe lapte condensat îndulcit, altele reţete cu ingrediente pe care nu le-am putut identifica la noi. Însă, am găsit şi o reţetă pe care am putut să o pun uşor în practică – condimentele – cardamom, şofran, vanilie le aveam deja de prin călătorii. Acestea se găsesc foarte uşor şi în România la magazinele cu specific oriental, la magazinele naturiste şi chiar în supermarketuri. Mai aveţi nevoie de lapte, smântână şi zahăr şi fistic. Asiguraţi-vă că vă place gustul de cardamom. În kulfi va fi foarte fin, iar şofranul şi vanilia îl vor acompania în mod armonios din umbră.
Ingrediente:
Mod de preparare:
Puneţi laptele la încălzit. Atenţie, nu trebuie să clocotească şi nu trebuie să se afume (asta ar schimba total gustul). Separat, cu 2, 3 linguri de lapte cald se mixează şofranul. Apoi, în vasul cu lapte (nu mai este pe foc), se adaugă mixându-se energic, smântâna, zahăr, cardamom, vanilie şi mixul cu lapte şi şofran, fistic. Se lasă se se răcească complet şi apoi se pune în forme, cutie, borcănele şi se pun la congelator. Se lasă minimum 5 ore. Poftă bună!