Obezitatea este o patologie extrem de actuală, cu implicaţii multiple clinice, sistemice şi moleculare. În ultimii aproape 10 ani, numărul persoanelor obeze s-a dublat, iar vârsta de la care se întâlneşte devine mai mică pe zi ce trece.
Statistic, obezitatea în lume atinge cifre impresionante: peste 100 de milioane de persoane sunt obeze în Statele Unite ale Americii, iar peste 12% dintre aceştia reprezintă cazuri de obezitate morbidă.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii atrage atenţia că şi populaţia Europei este în pericol, peste 50% fiind supraponderală.
Dintre persoanele supraponderale în Europa, peste 20% au obezitate – cifra este de peste 135 de milioane de persoane, cele mai multe cazuri fiind femei.
Obezitatea nu este doar o problemă estetică, ci şi de sănătate.
Printre afecţiunile des asociate obezităţii se numără:
Din fericire, există soluţii pentru tratarea obezităţii. Dieta şi sportul sunt esenţiale pentru scăderea în greutatea.
De asemenea, există medicamente ce pot fi recomandate persoanelor care se confruntă cu obezitate, cum ar fi inhibitorii centrului foamei sau a lipazei intestinale.
Ajutorul psihoterapeutului, prin terapii cognitiv comportamentale, este, de asemenea, necesar pentru schimbarea în bine a stilului de viaţă.
Însă, fără doar şi poate, cea mai eficientă metodă de scădere ponderală este în prezent chirurgia metabolică, denumită şi chirurgia obezităţii sau chirurgia bariatrică, despre care vom vorbi într-un articol extins, cât de curând.
Sănătate, că-i mai bună decât toate!