Cori Grămescu este întotdeauna alături de femeile care îşi doresc să scape de kilogramele în plus într-o manieră sănătoasă şi eficientă, iar prin programele ei, clientele nu cunosc doar succesul şi ajung la silueta dorită, ci devin şi mai responsabile cu propiul lor corp şi mult mai echilibrate. Recent, life coach-ul a postat pe contul ei de Facebook o postare prin care menţionează ce ar trebui să facă femeile care îşi doresc să slăbească.
Ce trebuie să facă femeile care vor să slăbească?
1. facă antrenamente cu greutăţi medii şi mari pentru a creşte masa musculară, mişcări de bază, pentru grupele musculare mari
2. antrenamente steady cardio de intensitate moderată şi durată lungă. Plus stretching
4. mănânce cel putin 200 de grame de legume asortate la fiecare masă
5. bea 44 de ml de apă per kilogram corp
6. doarmă cel puţin 7 ore pe noapte
7. calculeze 7 zile pentru fiecare kilogram slăbit şi cel puţin 10 zile pentru fiecare kilogram când îşi calculează perioada de menţinere.
8. mănânce cât mai neprocesat şi cât mai simplu- legume, leguminoase, fructe, peşte, ouă, carne, nuci şi seminţe, cereale integrale neprocesate, lactate naturale cu conţinut redus de grăsime în mod natural.
9. îşi readucă atenţia la propriul univers emoţional- NICIODATĂ un exces ponderal semnificativ (mai mare de 7-10 kg) nu vine fără a avea un fond emoţional cauzator care necesită vindecare.
10. înţeleagă că TOTUL depinde doar de ele. Totul în viaţă este o alegere şi o consecinţă a unor alegeri. Kilogramele în plus sunt cea mai „uşoară” oglindire a unor alegeri proaste în consecinţe relativ uşor de corectat. Odată ce înveţi acest mecanism poţi schimba multe alte aspecte, mai complicate şi mai neplăcute”, a scris Cori Grămescu pe pagina ei de Facebook.
Cori Grămescu, revoltată
”Scriu această postare pentru că tocmai am citit că o duduie din showbiz recomandă să mănânci orez cu frunze 2 săptămâni. Nu mai ascultaţi de toate închipuitele care îşi maschează tulburările alimentare în sfaturi de viaţă şi care îşi „îndoaie” întreaga existenţă ca să arate conform unui standard de siluetă în care devine din ce în ce mai greu să te încadrezi. Nu aveţi viaţa acestor femei care au şi foarte mult timp liber şi 2-4 bone şi menajere, care îşi petrec existenţa în cu totul şi cu totul alt mod decât al vostru. Fiţi bune şi blânde cu voi, cu corpul vostru, trăiţi viaţa domol şi înţelept, cu asumare şi maturitate!”, a mai scris life coach-ul.