Dr Ioana Silion, psihiatru ”Multă lume confundă tristeţea, descurajarea cu depresia”. Vezi semnele depresiei şi alimente ce calmează!

Gânduri despre sinucidere, planuri pentru sinucidere - sunt semne ale depresiei instalate. Trebuie cerut de urgenţă ajutorul unui medic specialist psihiatru.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Dr Ioana Silion, psihiatru ”Multă lume confundă tristeţea, descurajarea cu depresia”. Vezi semnele depresiei şi alimente ce calmează!

Perioada pandemiei de coronavirus este sinonimă pentru multe persoane cu nesiguranţa, temeri pentru sănătate, nesiguranţa zilei de mâine, pierderea sau nesiguranţa locului de muncă, izolarea, reducerea libertăţii de mişcare, acutizarea unor afecţiuni de sănătatea mai vechi, cronicizarea unor relaţii disfuncţionale. Foarte multe persoane declară că sunt în depresie. Unele chiar sunt. Am aflat de la dr. Ioana Silion, specialist Psihiatrie cum putem detecta semnele depresiei instalate, dar şi ce alimente ne-ar putea ajuta să trecem mai uşor peste această perioadă incertă.

CSÎD: Multe persoane declară că sunt în depresie. Ce este depresia?
Dr Ioana Silion:
Multă lume confundă tristeţea sau descurajarea cu depresia.
Depresia în sine face parte din patologia psihiatrică, este invalidantă social şi profesional şi necesită tratament de specialitate.

Depresia – semne şi simptome

CSÎD: Cum recunoaştem semnele depresiei?
Dr Ioana Silion:
Pentru a ne duce cu gândul la depresie trebuie să avem o serie de simptome care să dureze mai mult de 2 săptămâni şi care să marcheze net o deteriorare de la funcţionarea anterioară. Acestea se pot instala ca umare a unui stresor sau independent, aparent fără nici o cauză.
Se instalează o dispoziţie depresivă cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi sau pierderea interesului şi a plăcerii pentru lucruri care înainte erau atrăgătoare.
Dintre semnele depresiei fac parte şi următoarele: agitaţie sau lentoare în gândire; insomnie sau somnolenţă în timpul zilei; fatigabilitate sau lipsă de energie nejustificată; lipsa concentrării atenţiei; sentimente de inutilitate sau de vină inadecvată; modificarea apetitului – fie lipsa poftei de mâncare şi scădere în greutate, fie senzaţia de foame permanentă şi luarea în greutate.

Gândurile suicidale sunt un semn al depresiei de maximă îngrijorare. Se recomandă consultul medical de urgenţă!

CSÎD: Şi totuşi, ce semn ar putea să fie foarte îngrijorător?
Dr Ioana Silion:
O îngrijorare pertinentă se poate susţine atunci când apar gânduri recurente de moarte sau planificarea şi organizarea unei tentative de suicid.

Ceaiul de mentă, ceaiul de fructe cu lămâie, ghimbir – sunt de ajutor pentru o stare de bine

CSÎD: Există ceaiuri ce ajută să păstrăm starea de calm?
Dr Ioana Silion:
În general sunt de evitat băuturile care conţin substanţe psihostimulante: cola, cafeaua în exces, ceaiul negru bogat în teină. Sunt de preferat băuturile aromate, ceaiurile de fructe, mentă, ghimbir, lămâie – îndulcite cât mai puţin sau deloc. O hidratare corectă ne ajută să ne menţinem echilibrul metabolismului, în contextul limitării activităţii fizice.

Evitaţi dulciurile, prăjelile dar şi mesele abundente

CSÎD: Ce alimente putem alege pentru o stare de bine?
Dr Ioana Silion:
Alimentele care ne menţin o stare de bine sunt cele care nu ne agită şi care nu îngreunează digestia. Sunt de evitat dulciurile, ciocolata în exces, prăjelile, alimentele în cantitate mare sau la ore nepotrivite. În schimb, fructele şi legumele proaspete, mâncarea gătită în casă şi servită la masă, împreună cu familia, fac parte dintre lucrurile de care ne putem bucura în perimetrul locuinţei personale.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult