După mai bine de 2 săptămâni de când în spaţiul public a circulat zvonul că Andreea Esca, soţul şi fiul ei ar fi infectaţi cu noul coronavirus, prezentatoarea Ştirilor PRO TV i-a acordat un interviu în exclusivitate lui Cosmin Stan, în care a răspuns tuturor întrebărilor pe care toată lumea le-a pus în ultimele zile. Jurnalista a povestit că a trecut prin clipe groaznice când soţul ei a fost internat la Secţia de Terapie Intensivă de la Spitalul Victor Babeş din Capitală.
„Fiul meu m-a sunat şi mi-a spus: Mama, să ştii că pe tata l-au dus la Terapie Intensivă. Şi în momentul ăla pur şi simplu s-a dărâmat cerul peste mine. Pur şi simplu nu înţelegeam, nu-mi venea să cred. Simţeam că leşin şi că trebuie să ajung repede undeva să-mi revin, pentru că nu înţelegeam cum a putut să cedeze organismul unui om atât de puternic. Şi el este un om puternic nu numai fizic, dar şi psihic”, povesteşte Andreea Esca.
Cosmin Stan: Cum a debutat boala la tine, Andreea?
Andreea Esca: Lucrurile au fost foarte ciudate, nu ştiu dacă neapărat complicate, dar niciodată nu te aştepti să ţi se întâmple ţie, oricum ar fi, şi primul care s-a îmbolnăvit în familia noastră a fost soţul meu. Avea de 2 zile febră foarte mare, pe care iniţial am asociat-o cu o problemă mai mult gastrică. Ne-am gândit că poate are o enterocolită sau, cine ştie, chiar o toxiinfecţie alimentară, pentru că el de obicei atunci când avea orice fel de probleme cu stomacul făcea şi febră.
Numai că mi s-a părut ciudat că era aproape a 3-a zi în care făcea febră şi era febră foarte mare, aproape de 40 de grade. De obicei, când păţea aşa ceva, se întâmpla o singură noapte în care avea, nu ştiu, febră 38, şi a doua zi era în regulă. Atunci ne-am impacientat şi am chemat salvarea. Ne-am făcut testul de coronavirus. El a ieşit pozitiv, eu am ieşit negativ. Bineînţeles că imediat a fost dus la spital.
Eu, bineînţeles că am hotărât, chiar dacă aveam un rezultat negativ, pentru că avusesem contact cu cineva care avusese un rezultat pozitiv, să rămân în izolare pentru 14 zile şi să-i fac testul şi băiatului nostru care locuieşte cu noi. I-am făcut acest test şi lui Aris şi a ieşit şi el cu un rezultat pozitiv, el până în acel moment neavând niciun alt simptom, decât îmi spunea că îl deranjează puţin gâtul, că crede că e roşu în gât, dar că nu ceva semnificativ, nu febră.
Aşa că în a doua zi după ce a fost internat Alex, l-am internat şi pe Aris, şi a făcut şi fiica mea testul, deşi ea nu locuieşte cu noi şi nu avusesem prea mare contact, dar ca să fim siguri şi să nu punem pe nimeni în pericol în jur şi-a făcut şi Alexia testul şi i-a ieşit negativ. Iar ei doi, după cum ţi-am spus, s-au dus şi s-au internat imediat la spitalul Victor Babeş din Bucureşti, amândoi în acelaşi salon.
Cosmin Stan: La tine când au apărut simptomele?
Andreea Esca: La mine au apărut simptomele după vreo 5 zile. Să spun sincer, mă miram că eu nu am, mi se părea cumva ciudat, pentru că noi suntem, da, în aceeaşi casă şi mi se părea ciudat că mie mi-a ieşit rezultatul negativ. Dar eram hotărâtă, bineînţeles, şi conform protocoalelor şi, pentru că aşa gândeam că este bine, după 7-8 zile să refac oricum testul, să vedem ce se întâmplă, dacă nu cumva se pozitivează între timp, pentru că ei plecaseră din casă amândoi cu un rezultat pozitiv.
Numai că n-am apucat să se împlinească cele 7 zile, ca să fac noul test şi, într-o zi, făcând ceva de mâncare, făceam nişte cartofi cu usturoi şi mi-am dat seama că dintr-odată nu simt deloc mirosul de la usturoi, ceea ce e puţin ciudat. Am zis, bun, poate e doar în capul meu, că acum mă gândesc la asta din cauză că ei sunt bolnavi şi aşa mai departe. Şi am început să testez tot felul de parfumuri pe care le aveam în casă şi care erau foarte foarte puternice. De altfel, aproape că nu le suportam.
Şi mi-am dat seama că nu simt absolut nimic, o senzaţie extrem de ciudată, după care am început să gust tot felul de lucruri şi mi-am dat seaama că îmi pierdusem şi gustul. Puteam să mănânc absolut orice, că nu simţeam absolut nimic. Şi mi-am dat seama că între timp e clar că am devenit şi eu purtătoarea acestui virus. Aşa încât mi-am făcut testul mai devreme decât cele 7 zile pe care le aşteptam şi am avut un rezultat pozitiv şi eu.
Cosmin Stan: N-ai mai avut alte semne, tuse sau poate durere în gât?
Andreea Esca: Aveam roşu în gât, aveam o amigdalită, să zic, dar nu m-am speriat foarte tare pentru că eu fac foarte des acest roşu în gât, aşa încât m-am tratat cu lucruri pe care le fac de obicei.
Andreea Esca: Avem în minte acest lucru, că forma gravă a bolii o fac doar acei oameni care au nişte boli cronice, care au alte probleme anterioare, care, nu ştiu, sunt supraponderali şi aşa mai departe. Ei bine, iată că Alex, care este un bărbat de 50 de ani, fără niciun fel de boală cronică, un om care nu fumează, face sport, duce o viaţă foarte ordonată, nu face niciun fel de exces, iată că a făcut cea mai gravă formă dintre noi trei. Şi m-am trezit, pentru că eram încă acasă, în momentul în care fiul meu mi-a dat telefon într-o dimineaţă şi mi-a spus: mama, să ştii că pe tata l-au dus la terapie intensivă.
Şi în momentul ăla pur şi simplu s-a dărâmat cerul peste mine. Pur şi simplu nu înţelegeam, nu-mi venea să cred. Simţeam că leşin şi că trebuie să ajung repede undeva să-mi revin, pentru că nu înţelegeam cum a putut să cedeze organismul unui om atât de puternic. Şi el este un om puternic nu numai fizic, dar şi psihic. Este un om care face toate sporturile extreme din lume, care nu se sperie de nimic, căruia nu îi e frică de nimic. Şi tocmai el să păţească atât de rău. Adică plămânii lui au fost extrem de afectaţi într-un timp extrem de scurt.
Organismul a reacţionat violent într-un timp extrem de scurt şi foarte repede a ajuns la terapie intensivă, unde a stat foarte multe zile, unde a avut nevoie de ventilaţie mecanică non-invazivă. A ajuns dintr-un om extrem de puternic şi de sănătos, îmi spunea, atât cât mai putea să vorbească, până când a avut acea mască, practic nu mai ai cum să vorbeşti, dar atât timp cât a putut să vorbească şi să comunicăm, îmi spunea tot timpul nu mai pot, nu mai pot, este groaznic, cred că aşa arată iadul. Nu mai pot.
Andreea Esca: Habar nu avem de unde ne-am îmbolnăvit. Habar nu avem. Chiar am vorbit cu Alex, el fiind primul care a avut practic boala dintre noi. Nu cred că este legat de acea petrecere, pentru că până în ziua de astăzi nu mai este nimeni dintre cei care au fost acolo care să fi avut un rezultat pozitiv, pentru că foarte mulţi, mai ales după ce au fost aceste discuţii, s-au dus şi şi-au făcut testul şi au ieşit negativ, deci nu cred că este vorba despre această petrecere.
Ce cred că este important de ştiut este că putem lua oricare dintre noi, oriunde şi oricând. Noi chiar am fost printre cei care ne-am protejat cât am putut de mult, am fost atenţi la o mulţime de lucruri, dar, repet, cred că toţi suntem oameni şi cred că toţi, la un moment dat, putem face, cu voie sau fără de voie, o abatere care să ne coste sănătatea.
Aceste mici neglijenţe pe care le fac şi oameni ca mine, care au fost foarte atenţi, vă pot costa sănătatea. Pe noi ne-au costat. Rezultatul tuturor a fost negativ. Eu sunt bine, Aris este bine, din păcate Alex mai trebuie să stea câteva zile în spital, pentru că la el va mai dura această recuperare a plămânilor.
Le suntem recunoscători tuturor medicilor de la spitalul Victor Babeş, unde am fost de la început până la sfârşit, şi cred că fiecare dintre noi ar trebui să fie recunoscător medicilor care în această perioadă se luptă cu această pandemie.
Andreea Esca: Am senzaţia că s-a făcut o departajare greşită a acelora care cred în medici şi care cred în Dumnezeu. Cred că e foarte greşit să gândim aşa. Cred că atunci când eşti bolnav trebuie să ceri ajutorul medicilor, pentru că sunt nişte oameni care se pregătesc pentru asta, care ştiu despre ce vorbesc, este profesia lor. Iar atunci când eşti bolnav sau nu eşti bolnav trebuie să-i mulţumeşti lui Dumnezeu pentru fiecare zi pe care o trăieşti aşa cum o trăieşti. Nu trebuie să-i ceri ajutorul doar atunci când eşti bolnav şi să te bazezi doar pe mila lui Dumnezeu. Nu cred că aşa ar trebui să funcţionăm.
Cred că ar trebui să mulţumim în fiecare zi şi să fim nişte oameni credincioşi, dar atunci când suntem bolnavi, să cerem ajutorul medicilor, să avem încredere în ei şi să le mulţumim, să ştim să le mulţumim pentru ceea ce fac pentru noi. Pentru că dacă aţi sta măcar o zi într-un spital, să înţelegeţi condiţiile în care trebuie să lucreze non-stop, cazurile cu care au de-a face… Numai dacă aţi sta o zi să-l ascultaţi pe omul acela, care în fiecare noapte cerea mila cuiva, cred că aţi fi mult mai indulgenţi şi cu medicii, şi voi între voi. Şi cred că aţi fi în general mai indulgenţi cu viaţa.