Home • Lifestyle • Psihologie și carieră • De ce să nu faci un copil pentru a salva o relaţie? Psihologul explică

De ce să nu faci un copil pentru a salva o relaţie? Psihologul explică

Psihologul Andra Tănase explică în ce situaţii nu ar trebui să te gândeşti să faci un copil pentru a salva o relaţie.

Publicat: 02-08-2020, 22:02

De ce să nu faci un copil pentru a salva o relaţie? Psihologul explică

FOTO: pexels.com / De ce să nu faci un copil pentru a salva o relaţie?

Este de la sine înţeles că naşterea unui copil este întotdeauna o binecuvântare, dar sunt unele momente când partenerii nu înţeleg sau se tem de această binecuvântare, şi o folosesc în scopuri negative.

Potrivit psihologului Andra Tănăsescu un conflict sau câteva discuţii în contradictoriu nu o fac să fie relaţie toxică, există cel puţin 5 scenarii în care unul dintre parteneri alege să dea naştere unui copil pentru a-l încătuşa pe celălalt sau în speranţa ca doar aşa mai poate fi iubit de celălalt sau îl va revedea.

Care sunt problemele care apar aici?

Relaţie este deja distrusă, iar un copil o va distruge de tot! “Oricine îşi imaginează că poate repara o relaţie stricată făcând un copil, se înşală. Dacă relaţia nu este una plină de iubire, înţelegere şi echilibrată, odată ce va veni copilul pe lume se va deteriora de tot! Mai ales dacă unul dintre parteneri nu şi-a dorit cu adevărat să aibă această responsabilitate în viaţa sa. Presiunea pe care o poate aduce un copil nedorit este puternică şi în final, cineva va claca şi se va face dispărut”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Copilul va suferi şi ulterior poate chiar se va îmbolnăvi! “Copilul făcut cu intenţia de a lega partenerul de noi este un copil care vine din start cu o povară enormă, greşită şi disfuncţională. A îi insufla copilului această „resposabilitate” de a ne salva relaţia este una dintre cele mai dăunătoare lucruri pe care I le putem face. Copilul vine, în felul acesta, cu misiunea de a salva relaţia părinţilor sau chiar pe unul dintre aceştia. În acest fel, copilului nu i se va permite să îşi trăiască propria viaţă până ce nu îşi va „împlini destinul”. Iar dacă planul eşuează, cel puţin unul dintre părinţi va dispreţui copilul (la nivel inconştient în majoritatea cazurilor) şi îl va respinge, acesta devenind o amintire constantă a eşecului de a salva căsnicia”, consideră specialistul

Cel mai probabil se va încheia cu abuz, şantaj, infidelitate sau divorţ. “Cele mai multe cazuri de acest fel ajung să se încheie prost, pentru că partenerul „şantajat” printr-un copil se simte presat să fie sau să facă ceva ce nu îşi doreşte; mai devreme sau mai târziu va claca. Din nevoia de a se elibera, va căuta consolare în afara relaţiei, ori îşi va manifesta furia şi revolta în familie. Astfel, şansele sunt mari ca persoana respectivă să recurgă la abuzul fizic sau verbal orientat ori către copil, ori către soţie sau chiar către ambii. Alteori, va recurge la infidelitate, şantaj, lucruri care, în cele mai multe cazuri, se termină cu un divorţ greu”, declară Andra Tănăsescu.

Copilul va simţi că nu este dorit, ci este doar o marionetă folosită pentru a atrage atenţia partenerului. “Copilul nu îşi va găsi locul în familie ca şi fiu/fiică a părinţilor, pentru că de fapt nu a fost adus pe lume cu această intenţie. Mereu se va simţi marginalizat, exclus, gelos pe unul dintre părinţi şi furios pe cel care îl foloseşte ca şi marionetă de santaj. Toate aceste lucruri pot duce la scăderea stimei de sine, dificultăţi în a-şi găsi propriul sens în viaţă, lipsă acută de afecţiune, tipare comportamentale agresive sau evitante sau chiar suicid”, continuă specialistul.

Atenţia va rămâne pe reacţia partenerului, nu pe copil. “Dacă scopul concepţiei copilului este de a atrage atenţia partenerului şi de a îi reînvia interesul faţă de propria persoană, nevoile copilului pot fi neglijate şi omise. Lucrul asta poate naşte în cel mic conflicte puternice de devalorizare, inadaptare, neacceptare de sine (dacă nici de părinţi nu este acceptat, e evident ce poate simţi copilul), senzaţia că este nedorit sau că este ceva greşit la el/ea. Aşadar, ignorarea sa se poate transforma în ataşamente foarte puternice sau într-o respingere foarte puternică a familiei şi a celorlalţi”, conchide psihologul Andra Tănăsescu.