Visul oricărei femei este acela de a descoperi elixirul tinereţii şi, din fericire, cu ajutorul trucurilor de make-up putem obţine acest efect.
Greşeli de make-up care te îmbătrânesc
Neglijezi sprâncenele. Nu uita că machiajul sprâncenelor este la fel de important ca restul feţei, deoarece defineşte trăsăturile feţei, iar dacă ai sprâncenele dese poţi folosi doar un gel pentru fixarea lor sau un produs care conţine ceară. Cu cât acestea vor fi mai definite, cu atât trăsăturile îţi vor fi mai evidenţiate.
Foloseşti dermatograf. Dacă alegi să foloseşti dermatograful pe linia apei, nu vei face altceva decât să te sabotezi. Poţi înlocui clasicul dermatograf negru cu un creion de ochi în nuanţă nude. Astfel, ochii nu vor mai părea mici şi nici nu vei mai avea probleme ca produsul să se scurgă sau să se întindă după o perioadă prea lungă de purtat machiajul.
Nu foloseşti un concealer bun. Dacă ai cearcăne sau pete închise sub ochi, un corector bun va schimba radical situaţia. Alege nu doar un produs de calitate, ci şi o culoare care să ţi se potrivească. În felul acesta, produsul nu se va strânge în zona ochilor şi nu va accentua ridurile deja existente. Poţi, de asemenea, să fixezi concealerul cu ajutorul unei pudre.
Nu foloseşti primer. Primerul nu se foloseşte doar pentru a ajuta machiajul să dureze mai mult timp, ci şi ca acesta să nu se strângă pe faţă. Zonele în care machiajul se poate strânge sunt zona frunţii, a gurii si ochilor, iar astfel ridurile se accentuează.