Uleiul de măceşe, aliatul împotriva ridurilor

Află care sunt beneficiile uleiului de măceşe pentru piele.
  • Publicat:
Uleiul de măceşe, aliatul împotriva ridurilor

Pe lângă cremele hidratante de noapte, nu există produs de îngrijirea pielii care să ofere o hidratare intensă precum uleiurile faciale. Să-ţi închei rutina de îngrijire cu câteva picături de ulei care să transforme rutina de seară într-un moment relaxant, aproximativ similar ca cel de la spa. În timp ce există numeroase uleiuri faciale, potrivite pentru diferite tipuri de ten, unele dintre ele au devenit populare şi nelipsite din rutina de îngrijire a multor femei. Uleiul de măceşe este unul dintre ele.

Bogat în vitamina A şi acizi graşi esenţiale, uleiul de măceşe poate fi folosit pentru a trata semnele vizibile ale îmbătrânirii, cicatricile produse de acnee şi inflamaţiile. Nu e de mirare că Ducesa de Cambridge este fan acestui produs.

Cum funcţionează uleiul de măceşe?

În ciuda structurii moleculare, uleiul de măceşe are capacitatea de a penetra straturile pielii pentru a stimula colagenul şi pentru a reduce liniile fine şi ridurile. Are un conţinut mare de antioxidanţi şi beneficii de hidratare având în vedere procentul ridicat de acizi graşi- 80% mai exact. Acizii esenţiali linolenic (omega-3) şi linoleic (omega-6), fac ca măceşul să fie cunoscut pentru întărirea funcţionării barierei protectoare a pielii şi accelerarea producţiei de colagen, care ajută la menţinerea fermităţii.

Cum să foloseşti uleiul de măceşe?

Uleiul de măceşe poate fi folosit ca ultim pas în rutina de îngrijire. Masează câteva picături de ulei pe faţă şi pielea ta se va simţi catifelată şi hidratată. Pentru că este un ulei cu o textură uscată este recomandat să-l aplici la finalul rutinii de îngrijire, în special pe timpul verii, când pielea are nevoie de hidratare intensă.

Uleiul de măceşe: efecte adverse

Deşi uleiul de măceşe vine la pachet cu o listă impresionantă de beneficii pentru piele şi se potriveşte oricărui tip de ten, pentru că este un ulei esenţial poate provoca iritaţii. Înainte  de a-l folosi, aplică o cantitate mică de ulei pe antebraţ pentru a testa dacă apare vreo reacţie alergică. Dacă în timp de 24 de ore nu apare nicio schimbare, îl poţi aplica pe întreaga faţă.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult