Medicul infecţionist Virgil Musta, doctor la Spitalul Victor Babeş din Timişoara, atrage atenţia asupra pericolului reprezentat de reîntoarcerea în şcoli a elevilor din luna septembrie.
De asemenea, medicul enumeră câteva reguli pentru prevenirea creşterii numărului de cazuri de infecţie cu virusul SARS-CoV-2, valabile atât pentru părinţi, cât şi pentru cadrele didactice.
„Suntem aproape de momentul reînceperii anului şcolar şi există încă multe discuţii şi multe păreri despre cum ar fi mai bine să se procedeze, acestea învârtindu-se în jurul ideii de păstrare a calităţii educaţiei, dar cu oferirea în acelaşi timp a unui mediu sigur pentru sănătatea copiilor.
Încă avem multe necunoscute referitoare la perioada următoare şi nu putem avea pretenţia că deţinem adevărul absolut.
Cred însă că noi, cei care ne-am confruntat direct până acum cu efectele pandemiei, suntem obligaţi să facem o analiză cât mai obiectivă a informaţiilor pe care deja le avem, astfel încât să putem oferi părinţilor, profesorilor şi bineînţeles copiilor o perspectivă cât mai realistă, care să genereze cât mai multă transparenţă şi claritate în înţelegerea corectă a situaţiei, punând în balanţă riscurile, ce ne-am putea asuma să facem şi ce nu”, spune doctorul Musta.
Într-un studiu efectuat pe 70.000 cazuri de persoane infectate cu SARS CoV-2, s-a observat că doar 1,3% dintre acestea au fost copii, iar dintre ei, doar 30% au necesitat internare (0,4%,din totalul cazurilor), majoritatea fiind forme asimptomatice şi uşoare. Dintre copiii pozitivi, doar 1,7% au necesitat internare în secţia de ATI.
„Conform studiilor, cât şi observaţiilor noastre de până acum, numărul copiilor depistaţi pozitiv cu SARS CoV-2 a fost într-adevăr mult mai mic comparativ cu cel al adulţilor, foarte puţini dintre ei făcând forme mai grave, în special cei care aveau deja alte probleme de sănătate precum malformaţii congenitale, diabet zaharat, obezitate etc.”, a adăugat medicul.
Majoritatea formelor la copii sunt asimptomatice sau minim simptomatice, ceea ce face foarte dificilă depistarea copiilor pozitivi.
În acelaşi timp, copiii care au contactat virusul îl pot transmite mai departe, în familie sau la alte persoane cu care intră în contact, iar dacă aceste persoane sunt mai vulnerabile, pot dezvolta forme grave.
Din perspectiva educaţiei, sunt evidente beneficiile prezenţei la şcoală, atât pentru legătura umană şi profesională dintre profesori şi elevi, pentru socializarea dintre copii, pentru copiii care nu au facilităţi pentru şcoala online, pentru părinţii care nu au cu cine să-i lase acasă şi aşa mai departe.
Aşadar, ţinând cont de cele de mai sus şi simplificând lucrurile, va trebui să găsim abordarea optimă (perfectă probabil că nu există), prin care să reuşim să gestionăm cât mai bine riscurile descrise, să colaborăm cât mai strâns toţi cei implicaţi (oficialităţi, medici, părinţi, profesori, copii) astfel încât să fie tot timpul clar pentru toţi acest raport riscuri/beneficii pentru ca asumarea măsurilor decise să fie astfel în cunoştinţă de cauză.
„Concret, eu consider că este bine ca elevii să revină la şcoală (evident cu condiţia să nu avem o explozie a pandemiei până atunci sau ulterior), dar pentru că va fi foarte dificil să ţinem sub control contaminarea, va trebui să ne concentrăm pe prevenirea formelor grave de boală, atât la copii, cât şi la familiile acestora”, spune dr. Musta.
Recomandările medicului:
„Propun următoarele măsuri ce ar trebui foarte strict asumate şi respectate:
Toate cele de mai sus sunt, bineînţeles, doar recomandări, dar cred că esenţial este să se analizeze bine fiecare potenţial risc şi să se găsească punctual, împreună, cele mai bune soluţii, între profesori, părinţi şi elevi, printr-o comunicare constructivă permanentă.
Evident că va fi o perioadă diferită faţă de anii anteriori, în care se cer asumate eforturi suplimentare de la toţi cei implicaţi menţionaţi mai sus, dar toate acestea se fac de fapt spre binele tuturor, iar dacă există deschidere, înţelegere, asumare şi dialog constructiv permanent, cred că ne putem adapta şi gestiona bine împreună lunile care vor veni.
Este important ca specialiştii să editeze diverse materiale care să ajute şcolile, profesorii, părinţii şi elevii şi chiar să putem avea un dialog direct pentru a încerca să găsim împreună cea mai bună (dar şi realist de implementat) abordare, astfel încât să încercăm să evităm viitoare focare, iar activitatea şcolară să decurgă cât mai apropiat de normal.
Cuvintele-cheie în demersul de a oferi copiilor noştri o educaţie de calitate în condiţii de siguranţă sunt: RESPONSABILITATE şi SOLIDARITATE!
Vă mulţumesc tuturor pentru efortul depus până acum, cât şi anticipat pentru ce mai urmează, în încercarea de a găsi împreună cel mai bun răspuns la diversele situaţii generate de această pandemie.”
Numai împreună vom reuşi!”