Cât de sigură este metoda calendarului dacă vreau să rămân însărcinată?

Majoritatea cuplurilor care vor să obţină o sarcină folosesc metoda calendarului înainte să ajungă la specialistul de infertilitate.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Cât de sigură este metoda calendarului dacă vreau să rămân însărcinată?

Autor: Dr. Corina Gică

  • medic specialist în obstetrică-ginecologie
  • Clinica Nativia

Dacă vrem să calculăm ovulaţia, trebuie să ştim că aceasta se produce cu aproximaţie în jurul zilei a 15-a a ciclului pentru un ciclu menstrual regulat de 28 zile, dar aceasta poate fi inconstantă, iar atunci când ne dorim o sarcină, ideal este să avem contact sexual o zi da, una nu (sau contact sexual regulat, inclusiv zilnic) între zilele 10-20 ale ciclului menstrual pentru a acoperi o perioadă cât mai mare.

Este important să reţinem că după ovulaţie, durata de viaţă a ovocitului este de 12-24 ore, iar spermatozoizii au o durată de viaţă de aproximativ 72 ore, astfel încât dacă avem contact sexual după ovulaţie, este posibil ca fertilizarea să nu se mai producă. Momentul favorabil pentru a rămâne însărcinată este imediat înainte de ovulaţie.

Productia de progesteron este şi cea care stimulează creşterea temperaturii bazale cu circa 0.5 grade Celsius. Temperatura începe să crească în jurul zilei 13-15 a ciclului menstrual şi poate rămâne în platou câteva zile, însă monitorizarea temperaturii bazale este o metodă inexactă, iar în prezent nu mai este recomandată pentru prezicerea ovulaţiei.

Cum ştim când ovulăm? Semne şi simptome

Prin ovulaţie, ovarul produce periodic si ciclic ovocite şi hormoni feminini – estrogen şi progesteron. Această ciclicitate este un proces complex şi captivant ce durează în mod normal câteva săptămâni, nu doar câteva ore sau zile, aşa cum ne imaginăm de cele mai multe ori.

Din păcate, femeile se nasc cu un numar limitat de foliculi, spre deosebire de bărbaţi care în mod normal produc spermatozoizi o bună perioadă din viaţă. Încă din perioada intrauterină, viitoarele ovocite migrează la nivelul ovarului unde se multiplică rapid, ajungând la cca 6-10 milioane până la 20 săptămâni de sarcina. Acesta reprezinta maximul de ovocite pe care ovarul îl va conţine. Din acest moment, în timp, conţinutul de ovocite va scădea în mod ireversibil până la vârsta de 50 ani.

În fiecare lună, încă din prima zi de ciclu menstrual (ziua 1 de sângerare), la nivelul ovarului, din rezerva de foliculi pe care o avem, sunt selectaţi în jur de 10-15 foliculi mici de cca 2-4mm vizibili la ecografie pe fiecare ovar, dintre aceşti foliculi unul singur va ovula, eliberând ovocitul sau oul care urmează să fie fie fertilizat.

În jurul zilei a 15-a de ciclu menstrual, colul uterin se întredeschide şi produce o secreţie specială (senzaţia de umezeală, secreţie filiformă, lichidă şi mai abundentă, transparentă) care ajută spermatozoizii să fie captaţi şi să se activeze ca apoi să poată străbate colul uterin, spre uter şi trompele uterine mult mai uşor. La nivelul ovarului, în locul în care foliculul se rupe, are loc o mică sângerare şi formarea corpului galben. Aceasta rupere foliculară şi sângerare este răspunzătoare de durerile din inghinale pe partea pe care a fost foliculul, deci durerile sunt normale, însă dacă lipsesc, nu înseamnă neapărat că nu ovulăm, putem avea un prag dureros mai crescut ce ne face să nu sesizăm micile dureri fiziologice (adică normale).

Ovulaţia este complet aleatorie

Nu înseamnă că dacă într-o lună ovulăm de pe partea dreaptă, în luna următoare vom ovula obligatoriu de pe partea stângă. Astfel, ovocitul este captat de trompa uterină şi întâlneşte aici spermatozoizii.

După ovulaţie, corpul galben, începe să producă hormonul progesteron care are un rol important în susţinerea sarcinii. Dacă ovocitul nu întâlneşte spermatozoizii sau fertilizarea nu se produce, nivelul progesteronului scade treptat şi când va ajunge la zero, se produce sângerarea menstruală, cu eliminarea mucoasei endometriale din uter.

Sfaturi pentru femeile care doresc să rămână însărcinate

În prezent, majoritatea cuplurilor care încearcă să obţină o sarcină folosesc metoda calendarului înainte să ajungă la specialistul de infertilitate. Această metodă este destul de răspândită în mediul online şi există numeroase aplicaţii de monitorizare al ovulaţiei. Metoda poate fi eficientă dacă se extinde perioada de contact sexual regulat la zilele 10-20 ale ciclului menstrual. Peste vârsta de 35 de ani sau atunci când menstruaţiile sunt neregulate este recomandat să ne adresăm unui specialist dacă am folosit această metodă mai mult de 6 luni şi nu s-a obţinut o sarcină.

Atunci când metoda calendarului este folosită ca metodă contraceptivă unică, eficacitatea este foarte scăzută, motiv pentru care specialiştii nu o recomandă.

De ce nu reuşesc de fiecare dată să rămână însărcinate, ce nu calculează bine, ce nu iau în calcul?

De cele mai multe ori prima zi de ciclu menstrual nu este notată corect. Ea este reprezentată de prima zi de sângerare şi nu de ultima zi de sângerare. Iar atunci când avem menstruaţii neregulate, ovulaţia nu este constantă, însemnând ca există luni în care nu ovulăm. În plus, şansele să obţinem o sarcină într-o singura lună, sunt de doar 10-15% la vârsta de sub 35 de ani. Acesta este unul din principalele motive pentru care recomandăm cuplurilor o primă vizită la specialist pentru a se stabili cu exactitate paşii de urmat pentru fiecare cuplu în parte, înainte ca anxietatea şi stresul să afecteze viaţa cuplului.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
7 sfaturi pentru o piele sănătoasă
7 sfaturi pentru o piele sănătoasă