Thalia, la 49 de ani, ca la 20: măştile cu avocado şi caviar, elixir al tinereţii

Thalia a dezvăluit cum reuşeşte să se menţină tânără la 49 de ani.
  • Publicat:
Thalia a împlinit recent 49 de ani. Cântăreaţa de origine mexicană pare că a descoperit elixirul tinereţii şi nu vrea deloc să lase trecerea anilor să-i afecteze chipul sau silueta. Din fericire, vedeta a dezvăluit secretele care o ajută să se menţină tânără, lucru pe care orice femeie care o admiră şi-ar fi dorit să afle.
 
Thalia a împlinit vârsta de 49 de ani, dar judecând după fotografiile publicate, vedeta de origine mexicană arată ca o tânără de 20 de ani. A decis că cel mai bun mod de a petrece în această perioadă este în casă, în papuci şi haine comode. Actriţa şi cântăreaţa mexicană a reuşit să oprească timpul în loc cu ajutorul măştilor cu caviar, alimentaţiei lipsită de dulciuri şi sport făcut zilnic. Este mamă a doi copii, Sabrina Sakaë, în vârstă de 12 ani, şi Alejandro, în vârstă de 9 ani, alături de soţul ei, producătorul muzical Tommy Mottola, în vârstă de 71 de ani.
 
”Mulţumită, fericită, ca niciodată mai puternică, în căutarea unei vieţi echilibrate, sănătoasă şi plină de dragoste”, a scris Thalia pe o reţea socială. ”Un an în plus de viaţă, sărbătorind în acest an straniu şi diferit, dar din această situaţie vom ieşi mai puternici ca niciodată. Mulţumesc atâtor dovezi de iubire şi pentru atât de multe daruri virtuale pe care le-am primit. Mă faceţi fericită. Vă iubesc”, a mai scris diva la adresa fanilor.

Secretul pentru un chip tânăr ca la 20 de ani

Potrivit artistei, pe lângă un stil de viaţă sănătos, Thalia iubeşte să aibă grijă de pielea ei, mai ales că aceasta este cea care ne trădează atunci când vine vorba de vârsta reală. Aşadar, cântăreaţa îşi curăţă faţa cu ajutorul celor mai pune produse de înfrumuseţare şi aplică cu regularitate măşti din ingrediente naturale, precum avocado. Vedeta mexicană a dezvăluit de asemenea că foloseşte măşti faciale realizate din caviar şi elastină, iar pentru a-şi menţine strălucirea şi fermitatea pielii, se lasă pe mâna specialiştilor în domeniul frumuseţii, care o răsfaţă cu tratamente profesionale.
 
Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult