Spa înseamnă sănătate prin apă. Sănătate prin resurse naturale. Iar la Sovata, vindecarea şi starea de bine încep cu nămolul şi cu apa sărată. Aici, totul vindecă, dar e musai să ştii că aurul negru extras din Lacul Ursu este fără egal.
„Acest tip de nămol se remarcă printr-un conţinut crescut de substanţe organice şi anorganice, în special biostimuline şi minerale (mai ales sare), ca şi hidropexia şi termopexia(înmagazinarea de căldură) ridicate, asigură un efect intens de transfer de substanţe biotrofice şi căldură la aplicarea pe corp. Efectele se menţin multe ore de la terminarea procedurii, se cumulează de la o procedură la alta şi induc activare neuro-imuno-endocrină pe termen lung.”, explică dr. Suzana Pretorian, balneolog.
Află că „nămolurile sapropelice din lacuri sărate solicită mai mult sistemul cardio-vascular şi imunitatea, spre deosebire de cele sapropelice de liman (bogate în minerale, dar cu conţinut mai scăzut de sare) sau cele de turbă. Nămolurile sapropelice de liman şi cele de turbă se pretează mai bine la persoane vârstnice, inclusiv cu afecţiuni cardio-vasculare sau alte afecţiuni asociate, controlate medicamentos.”, precizează dr. Suzana Pretorian.
Scade durerea, inflamaţia, retenţia de apă
Are loc o vasodilataţie intensă care permite îndepărtarea toxinelor şi transferul de substanţe organice în corp, cu efect regenerator, de întinerire. Toate aceste efecte sunt de folos în bolile aparatului locomotor (spondiloze, discopatii, coxartroză, gonartroză, etc.), stări posttraumatice şi postoperatorii (hernii de disc, proteze de şold, genunchi), ca şi în multe boli ginecologice şi infertilitate feminină.
Căldura relaxează tensiunile şi contracturile musculare
Beneficiu important în durerile de postură din scolioze, cifoze, hiperlordoze, respectiv fibromialgie, poziţii vicioase după imobilizări prelungite postfracturi, luxaţii, entorse; anexite cronice, respectiv prostatite cronice la bărbaţi.
Conţine estrogen şi progesteron human-like
Aceste substanţe sunt transferate în corp prin aplicaţii externe de nămol sau interne (tampoane vaginale), mediate de apă şi căldură, şi induc modulare hormonală la nivel de hipotalamus, hipofiză şi ovare, uşor observabilă prin analize hormonale seriate (pre- şi posttratament). Efectul de reglare hormonală este cheia succesului în tratarea infertilităţii feminine la Sovata.
Poate întârzia instalarea menopauzei
Se realizează prin efect de activare hormonală şi se obţine amânarea unei potenţiale instalări a osteoporozei, a unor boli-cardiovasculare sau a depresiei.
Împachetări cu nămol
Împachetările cu nămol au şi o serie de efecte generale: relaxare neuro-psihică, ameliorarea insomniei, efect antistres.
Detox cu nămol
Prin terapia cu nămol se realizează o detoxifiere generală prin acţiune la nivelul pielii, ficatului, rinichilor, tubului digestiv, respectiv la nivel bronşic.
Împachetările cu nămol au efect de stimulare a imunităţii
După o perioadă de 2-3 săptămâni, în care imunitatea scade uşor, urmează alte câteva săptămâni de creştere peste valorile de start, cu menţinerea în platou a imunităţii crescute, până la 6 luni – 1 an.
Glandele endocrine se activează
Sunt activate glandele endocrine cu hipofuncţie: tiroida, suprarenalele, hipofiza, ovarele.
Nămolul este utilizat şi în cosmetică
Tratamentele pe bază de nămol ajută la îmbunătăţirea unor imperfecţiuni ale pielii. „Nămolul sapropelic se aplică pe piele în strat subţire după procedura nămol wellness. Acesta are efect emolient, prin carbonatul de calciu, regenerant (inclusiv antirid) la nivelul pielii, prin vasodilataţie cutanată, efect hidratant, exfoliant, prin efectul de gomaj al cristalelor de sare, regenerant, prin activarea circulaţiei, de detoxifiere profundă şi transfer de substanţe biotrofice: minerale, vitamine, substanţe coloidale şi biostimuline.”, punctează dr. balneolog
Împachetărilor cu nămol oferă beneficii şi bărbaţilor
Aceştia beneficiază de efectul antiinflamator, antialgic, miorelaxant, precum si detoxifiant, regenerativ, fie profilactic, fie pentru acuze reumatice (artroze, hernii de disc, tendinite şi leziuni ligamentare, boli inflamatorii articulare: spondilita anchilozantă, artrita urică) sau boli dermatologice (psoriazis, dermatita atopică).