Edemul osos: cauze și tratament non-invaziv

Edemul osos (sau edemul măduvei osoase) a devenit un subiect important odată cu introducerea în practica medicală curentă a metodei de investigație prin rezonanţă magnetică (RMN), acesta fiind regăsit în multiple afecțiuni inflamatorii, dar şi non-inflamatorii ale aparatului musculoscheletal.

Termenul de „edem osos” a fost de la început dezbătut, afecțiunea având caracteristici histologice parțial diferite în comparație cu edemul clasic descris țesuturilor moi. Astfel, terminologia nouă are un caracter general, de „leziune a măduvei osoase”.

Anatomia osului

Pentru a înțelege acest tip de afecțiune trebuie să prezentăm pe scurt anatomia osului. Osul este format din două tipuri de țesut: compact și spongios.

Recomandări

Sportul şi sistemul osos, prieteni şi duşmani

Dr. Dima Cosmin: ”Fluoroza poate afecta tot sistemul osos, nu doar dinţii”

Partea compactă este localizată la exterior și, după cum și numele sugerează, este porțiunea mai rezistentă a osului. Aceasta este formată din lamele osoase concentrice străbătute de mici canale ce conțin vase de sânge.

Partea spongioasă este cea din interiorul osului. Aceasta este mai puțin densă, fiind alcătuită din lamele osoase numite trabecule ce delimitează mici cavități. Aceste cavități conțin măduva osoasă, ea fiind regăsită exclusiv la nivelul oaselor lungi (așa cum sunt oasele membrelor) sau cele ale scheletului coloanei vertebrale.

Măduva osoasă este de două feluri, roșie și galbenă, cea roșie fiind responsabilă de producerea celulelor sangvine (ex. hematiile, celulele sistemului imunitar).

Trabeculele osoase se aranjează conform liniilor de forță ce străbat osul, ele putând să își schimbe conformația atunci când sunt supuse unui nou tip de stimul mecanic (atunci când începem un nou sport spre exemplu).

Edemul osos: care sunt cauzele?

Edemul osos poate să apară în următoarele situații:

1) După traumatisme ale osului:

• Fracturi (acute, osteoporotice sau de stres)
• Contuzii
• Prin stres inserțional (în fasciita plantară, în tendinite etc.)
• Leziuni osteocondrale (leziunea feței articulare a osului împreună cu cartilajul său)

2) Boli inflamatorii:

• Artropatii (poliartrita reumatoidă, psoriazis, spondilita anchilozantă etc.)
• Inflamații cronice sistemice cu fibroză

3) Leziuni degenerative:

• Osteoartritele (șoldului, genunchiului etc.)
• Leziunile MODIC ale coloanei vertebrale

4) Leziuni ischemice:

• Necroza avasculară
• Anemia falciformă (siclemia)

5) Infecțiile:

• Osteomielita
• Piciorul diabetic, piciorul Charcot
• Sepsisul osos

6) Leziuni metabolice sau endocrine:

• Gută
• Depozitele de hidroxiapatită

7) Leziuni iatrogene:

• După intervenții chirurgicale pe os
• După radioterapie
• După tratamentul cu imunosupresoare (glucocorticoizii, ciclosporine)
• După tratamentul cu citostatice

8) În neoplazii (rare la nivelul osului)

Edemul osos: cum se manifestă clinic?

Indiferent de cauza producerii edemului osos (inflamatorie sau nu), pacientul reclamă durere difuză în aria leziunii, durerea având un caracter progresiv, fiind prezentă atât la mișcare, cât şi în repaus, uneori exacerbându-se în timpul nopții.

Investigații imagistice pentru diagnosticarea edemului osos

După examenul clinic de specialitate, prin excluderea altor cauze vizibile ce pot produce durere în aria investigată, se recurge la diagnosticul imagistic.

Radiografia convențională și computer tomografia (CT), metode iradiante ce utilizează razele X, nu pot decela prezența leziunilor edematoase ale osului.

Trebuie apelat la metode specifice, așa cum este rezonanța magnetică (RMN) și, în unele cazuri, chiar ecografia musculoscheletală.

https://www.csid.ro/health/sanatate-health/neuropatia-baxter-si-durerea-de-calcai-19420346/

Investigația RMN vizualizează aria de edem, putând descrie în detaliu localizarea, întinderea şi eventuale alte leziuni asociate, atât osoase, cât și musculare, tendinoase sau ligamentare.

Ecografia musculoscheletală este utilă în diagnosticarea tendinopatiilor inserționale (entezopatiilor) ce pot afecta osul, putând produce edem la acel nivel.

Cum se tratează edemul osos prin metode non-invazive

Metodele de tratament pentru edemul osos sunt aproape exclusiv non-invazive:

• Descărcarea mecanică a osului, utilă cu precădere la nivelul oaselor membrelor inferioare, presupune interzicerea de a călca pe o perioadă de până la 6 săptămâni, astfel structura osului fiind degrevată de stresul mecanic, poate parcurge etapele în vindecarea sa.
• Medicația antiinflamatorie, utilă acolo unde cauza producerii este inflamația. Studiile histologice au arătat că în cazul edemului osos inflamaţia este rar prezentă, astfel încât utilizarea antiinflamatoarelor este de cele mai multe ori ineficientă.
• Bifosfonatele, o clasă de medicamente ce și-au dovedit eficacitatea în unele cauze ce produc edem osos, cum ar fi osteoporoza, osteonecroza sau entezopatiile din spondiloze. Ele reduc durerea, fiind implicate în procesul de vindecare, studiile fiind însă uneori contradictorii, utilizarea acestor medicamente este redusă.
• Derivatele de prostaglandine, utilizate intravenos, în cure de câte 5 zile, substanțele din această clasă de medicamente și-au dovedit eficacitatea în unele studii. Sunt utilizate însă pe scară redusă.
• Inhibitori TNF (factorul de necroză tumorală), utilizați pe scară redusă, şi-au dovedit eficacitatea în special în artrita psoriazică sau în spondiloartrită.

Când aceste metode de tratament nu au rezultatul scontat, se poate apela la metoda chirurgicală invazivă numită decompresie osoasă. Aceasta presupune forarea a mici canale în aria edematoasă a osului, scopul fiind acela de a reduce presiunea și de a încuraja circulația sangvină locală în procesul de vindecare. Mai mult, după forajul osos se poate consolida zona osului prin introducerea de ciment osos în interiorul micilor canale formate.