3 beneficii pentru sănătatea minții, dacă faci sport

Iată trei beneficii pentru sănătatea minții de care te poți bucura dacă te apuci de sport. Aerobicul și sporturile care presupun coordonare sunt cele mai potrivite.
  • Publicat:
  • Actualizat:
3 beneficii pentru sănătatea minții, dacă faci sport
3 beneficii pentru sănătatea minții, dacă faci sport

Nu de puține ori am auzit că sportul este esențial pentru sănătatea organismului, dar atunci când suntem activi fizic, în special mintea noastră se bucură de beneficiile pe care sportul le oferă.

Capacitatea cognitivă

Un nou raport al cercetătorilor de la Universitatea Basel din Elveția și Universitatea Tsukuba din Japonia arată că sporturile care presupun coordonarea cu alți jucători, precum tenis sau fotbal au efecte grozave asupra abilităților cognitive spre deosebire de activitățile de fitness. În acest raport au fost analizate 80 de studii care au acoperit o varietate de tipuri și aspecte ale exercițiilor, inclusiv forța de antrenament, rexistența și intensitatea, dar și impactul lor.

În timp ce toate tipurile de exerciții au crescut abilitățile cognitive, cel mai mare beneficiu a venit din combinarea unui set complex de mișcări și interacțiuni cu alți jucători. Beneficiile crescute au venit sub forma creșterii unor noi celule în creier și a conexiunilor neurale în lobul frontal.

Cercetătorul Sebastian Ludyga al Universității Basel, spune că sporturile care presupun prezența unui partener ne forțează creierul să reacționăm rapid sub presiune în special la mișcările imprevizibile ale coechipierilor sau adversarilor.

Memoria

Exercițiile de aerobic, în special, joacă un rol extrem de important pentru memorie. Atunci când te antrenezi, corpul elimină mai multe substanțe, inclusiv factori de creștere care stimulează crearea de noi celule în creier, pentru o memorie pe termen lung.

Un studiu recent publicat în Journal of Alzheimer’s Disease arată o îmbunătățire cu 47% a memoriei în rândul grupului care a făcut exerciții de aerobic timp de un an , spre deosebire de persoanele care au făcut doar exerciții de stretching.

Dispoziția

O simplă sesiune de antrenamente îți poate îmbunătăți dispoziția. De fiecare dată când facem sport, creierul este încurajat să elimine serotonină, care reglează dispoziția, somnul și foamea, dar și endorfinele.

Un studiu publicat în 2019 în Preventive Medicine arată că persoanele care făceau aerobic au antrenamente de forță raportau mai puține simptome de depresie. De asemenea, cercetările arată că sportul poate îmbunătăți calitatea și durata somnului, ambele importante pentru sănătatea mentală și dispoziție.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult