Convingerile false și impactul acestora asupra sănătății noastre mintale

Convingerile false sunt, de fapt, credințe sau valori învățate încă de când suntem mici până în momentul de față.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Convingerile false și impactul acestora asupra sănătății noastre mintale

Atunci când vorbim de convingeri false, ne referim la convingerile disfuncționale sau limitative. Acestea ne pot împiedica să avem un echilibru intern bun sau stimă de sine, cum de altfel în relațiile cu ceilalți putem avea probleme de adaptare sau acceptare.

Exemple de convingeri limitative sau disfuncționale

Convingerile false pot avea diverse forme. Exemplele pot diferi de la un individ la altul, în funcție de modul în care a fost crescut, de educație, de vârstă, de experiența socială: „nu sunt în stare de nimic, nu mă place nimeni, nu voi reuși niciodată să am un iubit/o iubită, nu voi găsi niciodată un job care să îmi placă, sunt prea gras, sunt prea slab, sunt urât, sunt prost, toată lumea are ceva cu mine”.

Cum deprindem convingerile false

Convingerile și valorile le preluăm toată viața din mediul de interacțiune. Convingerile false sau negative se pot naște în urma unor evenimente traumatice, cum ar fi: decesul sau boala gravă a unei persoane dragi, certuri, scandaluri, neînțelegeri în cadrul familiei de origine, un act de agresiune fizică sau verbală, un accident, un viol, o tâlhărie.

Cum ne pot influența convingerile false

Dat fiind faptul că aceste convingeri s-au născut dintr-o traumă, putem spune că influența lor este eminamente negativă. Astfel, acestea ne pot influența negativ stima de sine, modul în care ne percepem pe noi înșine sau mediul înconjurător. De obicei, ne fac să ne simțim inferiori celorlalți sau să credem că, indiferent ce am face, oricum totul va ieși prost.

În cadrul familiei ne poate face să credem că nu suntem înțeleși, iubiți, sprijiniți sau apreciați pentru ceea ce suntem, chiar dacă nu este adevărat.

La serviciu putem crede că toată lumea complotează împotriva noastră sau că, indiferent ce am face, munca noastră nu va conta niciodată.

Exemplele în care putem vedea cum ne sunt influențate relațiile cu ceilalți ne demonstrează că aceste convingeri coabitează cu afecțiuni de natură psihică, precum depresie, anxietate, tulburare bipolară, ciclotimie, tulburări de personalitate sau de comportament, adicții.

Ce putem face pentru a scăpa de convingerile false

Cu siguranță se pot obține rezultate foarte bune prin psihoterapie. Dacă însă vorbim de manifestări mai grave, poate fi necesar și tratamentul medicamentos. Important este să te decizi că vrei să scapi de o problemă și să apelezi la ajutor de specialitate. Astfel, medicul de familie, psihologul sau psihiatrul va putea concepe un plan terapeutic ce te va ajuta să îți depășești convingerile false, precum și stările date de acestea.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Psihoterapeut & Coach Constantin Cornea
Oferă consultaţii pentru: psihoterapie şi consiliere pentru copii, adulţi, de grup, de familie, psihoterapie pentru depresie, anxietate, tulburare bipolară, tulburări de personalitate, tulburări alimentare, tulburări de natură sexuală, tulburări ale somnului, atacuri de panică. A susţinut ...
citește mai mult
Jurnalul unui bărbat alcoolic
Jurnalul unui bărbat alcoolic