Această abordare medicală este adecvată pentru intervenții chirurgicale dentare precum inserarea unui implant dentar sau a mai multor implanturi dentare, adiții și grefe de os, extracții dentare, operații parodontale pentru a stopa parodontoza, sinus lift etc.
Avansul medicinei dentare permite în prezent realizarea unor proceduri și tratamente stomatologice complexe, ce pot îmbunătăți cu mult calitatea vieții pacienților. În cele ce urmează, vom discuta despre:
Adesea, principalele motive pentru care oamenii își amână vizita la medicul stomatolog includ disconfortul și stresul asociate cu vizitele interminabile la cabinet, timpul de așteptare și perioadele lungi de vindecare.
Conceptul One Stage Surgery, implementat și perfecționat în România de către DentalMed Luxury Dental Clinic, vine în sprijinul pacienților care au nevoie de tratamente dentare chirurgicale, înlăturând toate aceste obstacole.
Mai exact, One Stage Surgery permite realizarea mai multor intervenții chirurgicale stomatologice complexe într-o singură ședință de tratament, atunci când starea de sănătate a persoanei respective permite acest lucru. Această abordare medicală este adecvată pentru intervenții chirurgicale dentare, precum inserarea unui implant dentar sau a mai multor implanturi dentare, adiții si grefe de os, extracții dentare, operații parodontale pentru a stopa parodontoza, sinus lift etc.
Spre exemplu, în cazul unui pacient care are nevoie de unul sau mai multe implanturi dentare, conceptul de One Stage Surgery este cea mai potrivită soluție de tratament, pentru că toate intervențiile necesare vor fi comprimate într-o singură operație, care va avea loc într-o singură zi. În acest mod, este redus semnificativ stresul asociat ideii de a trece prin mai multe intervenții chirurgicale, cu toate implicațiile acestora.
Întreaga intervenție chirurgicală poate dura, în funcție de complexitate, între jumătate de oră (dacă aceasta presupune doar inserarea unui implant dentar) și până la 3-4 ore (dacă este nevoie de mai multe intervenții, precum extracții, adiții osoase, operații parodontale sau sinus lifting).
Pe tot parcursul intervenției, pacientul este sub efectul sedării conștiente intravenoase (i.v. sedation), fiind atent monitorizat din punct de vedere al funcțiilor vitale de către echipa de ATI. Pacientul este conștient pe întreaga durată a ședinței de tratament, însă starea de stres și de anxietate este eliminată cu ajutorul sedării, iar confortul pacientului este mult îmbunătățit.
Conceptul One Stage Surgery depășește de multe ori sfera tratamentelor chirurgicale, țintind către o optimizare a tratamentelor dentare care pot fi realizate într-o singură ședință de tratament. De multe ori, medicilor chirurgi li se alătură în cadrul intervenției One Stage Surgery medici din alte specialități: endodonție, protetică și chiar ortodonție. Realizarea tratamentelor conexe tratamentelor chirurgicale în sedința de One Stage Surgery aduce un beneficiu suplimentar pacientului.
Atunci când vorbim despre One Stage Surgery, interacțiunea pacientului cu clinica este limitată, dar consistentă, declară dr. Mihnea Velisarato, specialist chirurgie orală în cadrul echipei DentalMed.
Acest concept care presupune efectuarea mai multor intervenții chirurgicale într-o singură ședință aduce multiple beneficii pacienților, pentru că:
Înaintea unei asemenea operații, pacientul va beneficia de o evaluarea complexă – atât clinic, cât și radiologic, prin investigații panoramice și Computer Tomograf (CT), iar medicul va evalua istoricul său medical. Medicul anestezist joacă un rol extrem de important în etapa de evaluare a cazului, în special pentru pacienții care prezintă afecțiuni medicale și care necesită analiză și cooperare medicală interdisciplinară.
Pentru pacienții cu afecțiuni cronice (altele decât cele stomatologice), în anumite situații se stabilesc împreună cu medicii curanți ai pacienților protocoale medicale și scheme de tratament care să le permită realizarea în condiții de siguranță maximă intervenția chirurgicală dentară.
Cea mai comună intervenție chirurgicală efectuată în cadrul conceptului One Stage Surgery este implantul dentar. Este important de subliniat că One Stage Surgery permite inserarea implantelor dentare și a altor proceduri în cadrul unei singure intervenții chirurgicale nedureroase, care permite întoarcerea acasă în aceeași zi.
Implantul dentar este, propriu-zis, un șurub de titan sau din aliaje care include titanul (Roxolid, spre exemplu, un aliaj care îmbină Zirconiul cu Titanul), inserat în osul maxilar, pentru a înlocui rădăcina dentară a unui dinte lipsă. Șurubul este îmbrăcat, ulterior, cu o coroană dentară identică dintelui natural.
În acest mod, o persoană care a optat pentru implant dentar poate vorbi și poate mânca aproape orice, bucurându-se de viață exact ca înainte de pierderea dinților.
Implantul dentar este cea mai bună metodă de înlocuire a dinților lipsă. Procedura de inserare a implantului este foarte bine documentată și structurată, având un grad de risc foarte scăzut. Inserarea acestuia, cât și a oricărei alte proceduri efectuate în cadrul conceptului One Stage Surgery, se face în condiții maxime de siguranță la DentalMed – al cărei protocol de siguranță este de referință în România, chiar și pe perioada pandemiei de COVID-19.
Odată ce a fost realizată intervenția, urmează o perioadă de așteptare de 2 până la 6 luni, pentru ca în jurul implantului dentar să se formeze un nou țesut osos, și ulterior, să poată fi pusă o coroană, punte fixă sau proteză mobilizabilă.
În tot acest interval de timp, pacientul va fi protezat provizoriu, pentru a i se asigura confortul funcțional și estetic.
Acesta este printre cele mai sigure tratamente medicale, având rezultate pe termen lung. Materialele din care sunt realizate implanturile dentare influențează durata de viață a acestuia. Studiile actuale arată că un implant dentar inserat unui pacient sănătos are o rată de succes în proporție de până la 95% într-un interval de 10 ani.
Însă, pentru a menține durata de viață cât mai mare, acesta necesită o îngrijire atentă. Este nevoie de o igienă dentară foarte riguroasă, efectuată în mod corect și conștiincios.
De asemenea, este indicat ca pacienții cu implant dentar să vină la un control și igienizare profesională în cabinetul stomatologic la cel mult 6 luni.
Deși tratamentul cu implant dentar este unul sigur, încă circulă multe informații greșite cu privire la acesta, cum ar fi:
Necesitatea unui implant dentar nu mai trebuie să fie privită de pacienți ca un motiv de teamă, stres și disconfort – conceptul One Stage Surgery elimină cele mai multe dintre aceste griji, declară dr. Dragoș Popescu, co-founder&owner DentalMed.