Sote de morcovi cu usturoi, unt și pătrunjel proaspăt

Această rețetă de sote de morcovi este foarte ușor de preparat și poate fi servită ca garnitură pentru orice fel de carne.
  • Publicat:
Sote de morcovi cu usturoi, unt și pătrunjel proaspăt

O rețetă incredibil de simplă de sote de morcovi cu usturoi, unt și pătrunjel – asta vă propun să gătiți în zilele în care nu mai știți ce să alăturați unei bucăți de friptură la grătar sau la cuptor. Eu am mâncat acest sote delicios și sănătos cu piept de curcan la cuptor, o nebunie! Vedeți și rețeta de piept de curcan cu varză murată la cuptor, merită încercată!

Îmi place tare mult acest sote de morcovi, pentru că e dulceag, aromat și catifelat, iar untul îi oferă acea „grăsime” de care creierul nostru are atât de mare nevoie. În poza de mai sus morcovii sunt tăiați rondele, dar eu am preferat să-i dau pe răzătoarea cu ochiuri mari. Am făcut ceva febră musculară, dar efortul a meritat!

Iată ingredientele și modul de preparare pentru acest sote de morcovi minunat!

Ingrediente pentru sote de morcovi

  • 1 kilogram de morcovi
  • 100 de grame de unt
  • 6 căței de usturoi
  • 1 legătură de pătrunjel
  • 100 de mililitri de apă
  • sare și piper, după gust

Mod de preparare sote de morcovi

Se taie rondele morcovii curățați de coajă (sau se dau pe răzătoare) și se pun într-o tigaie mare în care am pus la topit untul. Se amestecă bine și se lasă sub capac pentru 5-10 minute.

Se adaugă apa, se amestecă bine și se mai lasă la înăbușit cam 15-20 de minute.

Spre final se adaugă sare și piper, după gust, usturoiul dat prin presă și pătrunjelul proaspăt tocat. Se mai lasă cam 5 minute să se întrepătrundă aromele și se stinge focul. Asta-i tot, poftă bună!

Poți servi acest sote de morcovi cu ciocănele de pui caramelizate sau cu pulpă de vită cu sos la cuptor. 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult