Pentru că încă de la începutul pandemiei multe persoane s-au apucat de gătit, asta înseamnă că folosim tot mai des bucătăria, dar și că devine totodată un spațiu plin de microbi care trebuie curățat mai des, pentru a-l face un loc sigur.
Bucătăria este unul dintre cele mai populate încăperi cu germeni din întreaga locuință, iar asta pentru că sunt prezente numeroase bacterii de la alimentele pe care le folosim și pentru că nu utilizăm atât de des dezinfectanții. E.coli sau Salmonella sunt doar câteva exemple serioase cu care ne putem confrunta.
Înainte de toate trebuie să ții cont de faptul că atunci când faci curat, trebuie mai întâi să cureți suprafețele de murdărie și microbi, iar mai apoi să dezinfectezi. Fără al doilea, virusurile și bacteriile nu vor fi înlăturate. Pentru asta sunt și produși dezinfectanții. Să-ți explic de ce este crucial ca mai întâi să cureți suprafețele, iar mai apoi să le dezinfectezi. Dacă nu faci acest lucru înainte să dezinfectezi, murdăria de pe suprafețe va bloca dezinfectanții să ajungă la germeni.
După ce cureți suprafețele, folosește alt produs pentru a ucide germenii și bacteriile, dar ai grijă ce produse folosești pentru că poc conține microorganisme care nu sunt deloc sigure pentru organism. Un alt lucru de care trebuie să ții cont este acela de a nu aplica dezinfectantul și să ștergi imediat. Lasă-l să acționeze pe suprafață.
Chiuvetă și robineții. Chiuveta este un teren ideal pentru germeni, iar robineții sunt foarte des atinși. Dezinfectează de două ori pe zi.
Bureții. Bureții par a fi un magnet pentru microbi. Îi poți steriliza la microunde sau în mașina de spălat vase sau pur și simplu să îi ții în soluții diluate cu clor, la fiecare câteva zile. De asemenea, nu uita să îi înlocuiești la fiecare câteva săptămâni.
Mânerele. Mânerul frigiderului, al mobilei, toate sunt locuri în care microbii și germenii se regăsesc. Dezinfectează-le o dată sau de două ori pe zi.
Tocătoarele. Aici regăsim mai multe bacterii E.coli decât am găsi la toaletă.
Prosopul de vase. Înlocuiește-l cu unul curat la fiecare trei zile.