Creierului nostru nu îi prea place schimbarea. Îi place în zona confort, orice ar însemna aceasta pentru fiecare dintre noi. Pentru aceste vremuri însă, a fost nevoie să se readapteze.
Ce a însemnat asta? A trebuit să facă față unor emoții și comportamente noi, unele diferite total de ceea ce experimentasem până la acest context. Toate acestea erau dintr-o zonă nouă, de disconfort, cu care nu prea eram familiari. Și atunci a intervenit greul adaptării la aceste vremuri.
Criza sanitară va trece, în ritmul său. E o situație pe care nu o putem controla în totalitate. Însă ceea ce putem avea în gestiunea fiecăruia dintre noi este criza emoțională.
Pentru a evita această criză emoțională, a noastră sau a celor dragi, iată câteva lucruri de care am putea ține cont în aceste vremuri:
Primul pas pentru a ne putea adapta este să acceptăm ceea ce ni se întâmplă. Dacă vom începe să ne adresăm întrebări cu „de ce?”, căutând explicații, nu vom face decât să deschidem niște canale ale durerii. Acum este nevoie să ne acceptăm anxietățile, furiile, tristețile, vinovățiile, comportamentele care le însoțesc ca făcând parte din viața noastră și setându-ne mental că vom depăși și aceste momente.
Avem grijă de igiena noastră mentală. Când incertitudinea este la tot pasul, căutăm certitudinile din viața noastră. Pe ce mă pot baza în relație cu mine însămi? Dar în relație cu partenerul/partenera mea? În relație cu colegii mei de serviciu? În relație cu familia mea?
Suntem conștienți de nevoia de rutină, de organizare, de a ne crea reguli și limite noi – creierul se liniștește atunci când situațiile sunt predictibile, când știm la ce să ne așteptăm. Ne organizăm spațiul, timpul, ce e prioritar și ce nu, astfel încât să ne securizăm emoțional.
Chiar dacă ne este mai dificil, nu renunțăm la comunicarea cu cei dragi, la conexiunea cu ei, ba chiar putem discuta și pe teme pe care altădată nu le-am fi abordat cu aceștia; vorbim cu oameni din exteriorul familiei, cu un psiholog, cu un duhovnic, cu un om în a cărui opinie avem încredere despre ceea ce ni se întâmplă și cum putem face față noilor evenimente. Ne dăm voie să cerem ajutor atunci când ne este dificil să gestionăm incertitudinile din viața noastră.
Limităm la minimum expunerea către știri sau emisiuni cu un impact psihologic puternic, online sau TV – minimizând astfel apariția hormonilor de stres, a cortizolului în special, care poate deveni toxic pentru organism atunci când starea de stres este intensă și pe termen îndelungat.
Ne păstrăm vechile pasiuni și/sau învățăm unele noi – exercițiile fizice, gătit, pictură, citit, muzică.
Ne implicăm mai mult în comunitate – românii au prea puțină educație civică, de întrajutorare comunitară, dar putem învăța să le fim de folos celor de lângă noi. Vom avea parte de o satisfacție extraordinară, merită încercat!
În familiile cu copii, unde unul sau ambii parteneri lucrează de acasă, această perioadă este una una dintre cele mai provocatoare. Ce putem face:
Fiecare partener trebuie să înțeleagă specificitatea situației în care se află și că e nevoie de cooperarea cu celălalt pentru a face față; nemulțumirile, frustrările, enervările nu vor face decât să acutizeze o stare de disconfort deja prezentă, astfel încât e nevoie ca fiecare să fie cât mai conștient de consecințele cuvintelor sau comportamentelor sale. Să aleagă să se manifeste cât mai conștient posibil!
Explicați-le copiilor cu calm și răbdare ce înseamnă toate aceste schimbări pentru fiecare dintre voi, dacă și în ce mod vă schimbă viața de familie de până atunci. Împreună cu ei (dacă vârsta lor o permite) creați un program al familiei, în care să coexiste și școala, timpul pentru joacă, orele de masă, timpul pentru job al părintelui și alte lucruri pe care le faceți împreună.
Dacă nu aveți ajutor în gospodărie sau cu copiii, încercați, pe cât posibil, să vă organizați timpul de lucru în cascadă cu cel al partenerului, astfel încât unul dintre voi să fie disponibil în a sta cu copilul/copiii în timpul în care celălalt este ocupat cu sarcinile de serviciu.
Aranjați o zonă din casă (un colț al unei camere, un balcon, o cameră specială) doar pentru activități ce țin de serviciu. Creați o limită a spațiului, astfel încât ceilalți să înțeleagă că e strict un spațiu pentru acest scop.
Organizați-vă timpul în așa fel încât să vă acordați unul celuilalt o după-amiază liberă în cursul unei săptămâni doar pentru micile plăceri personale. Aveți curajul de a vă exprimă propriile nevoi și fiți atent(ă) la nevoile emoționale ale celuilalt!
Dacă unul dintre copii este mai mare, adolescent, părinții îi pot cere ajutorul pentru a petrece timp cu fratele/frații mai mici astfel încât ei să poată să petreacă 2-3 ore în afara casei, doar ei doi. Atenție însă, părinții îi solicită ajutorul adolescentului anunțându-l din timp de această intenție a lor, consultându-l și pentru o perioadă limitată (2-3 ore într-o zi, o dată pe săptămână). Este o formă prin care adolescentul își poate ajuta părinții, nu o responsabilitate pe care aceștia o transferă către el!
Avem nevoie de lucruri simple în această prea complicată perioadă. E alegerea fiecăruia dintre noi cum trecem prin fiecare zi, alegeri pe care să le facem cu partea rațională a minții noastre și mai puțin cu partea emoțională.