Având în vedere perioada prin care trecem, în contextul pandemiei de COVID-19, masca de protecție a devenit un obiect esențial pentru sănătatea noastră. Numeroase vedete de peste Ocean și chiar soția fostului președinte american Donald Trump, Melania Trump, promovează purtarea măștilor. Nu este și cazul surorii mai marii din clanul Kardashian, Kourtney Kardashian, care a fost dur criticată pentru afirmațiile făcute.
Kourtney Kardashian a postat pe contul ei de Instagram un mesaj în care susține că măștile chirurgicale purtate peste nas și gură ar fi mai dăunătoare decât ne-am fi așteptat. Vedeta susține că aceasta poate provoca boli cronice precum cancerul, deoarece conține PTFE, o substanță cancerigenă realizată din flour sintetic.
„Conform Cancer.Org, această substanţă creşte riscul apariţiei cancerului de testicule, pancreas, rinichi şi sân, a colitei ulcerative, a afecţiunilor tiroidei, preeclampsiei şi tensiunii arteriale. Expunerea coninuă la această substanţă poate provoca simptome asemănătoare gripei şi hemoragie în plămâni, care poate duce la sufocare”, se arată în postarea pe care a distribuit-o.
American Cancer Society, organizația pe care vedeta a citat-o în această postare, neagă această afirmație menționând că nu există vreo informații științifică prin care să se susțină această teorie.
Urmăritorii lui Kourtney Kardashian au criticat-o aspru pe vedeta de peste Ocean după mesajul publicat, reproșându-i că ea și surorile ei au călătorit de ziua lui Kim Kradashian pe o insulă tropicală, în plină pandeme, unde au obligat toți membrii echipei lor să poarte mască de protecție.