În plină pandemie de coronavirus, un banal strănut ne dă fiori. Și totuși, suntem în plin sezon și al virozelor respiratorii și al gripei. Iar multe afecțiuni respiratorii au simptome comune. Consultul medical și testele specifice sunt cele ce pot pune un diagnostic de certitudine. Noi am stat de vorbă cu dr. Carmen Andrei, medic specialist ORL despre tratamentul virozelor respiratorii.
CSÎD: Ce tratament se impune pentru tratarea virozelor respiratorii la adult?
Dr. Carmen Andrei: În principiu, virozele respiratorii sunt afecțiuni autolimitante (trec de la sine) în funcție de răspunsul imun al pacientului. Ele se pot vindeca cu sau fără tratament în decurs de 7-10 zile. Tratamentul care se aplică în cazul virozelor respiratorii este în special simptomatic și bineînțeles completat de medicamente sau adjuvante naturale care să îmbunătățească răspunsul imun al pacientului.
CSÎD: Ce sunt medicamentele simptomatice?
Dr. Carmen Andrei: Conceptul de medicamente simptomatice se referă la acele tratamente care îmbunătățesc calitatea vieții pacientului și îl ajută să treacă mai ușor peste simptomele date de virozele respiratorii. Ele nu ajută la vindecare în mod propriu-zis, ci la menținerea unei stări generale mai bune pe perioada răcelii. Aceste medicamente grăbesc doar cu o zi sau două vindecarea.
CSÎD: Vă rog să exemplificați!
Dr. Carmen Andrei: Aici ne referim la:
– medicamente antiinflamatorii nesteroidiene, care scad inflamația din organism
– medicamente antipiretice care scad temperatura
– decongestionante nazale care scad inflamația de la nivelul mucoasei nazale și ajută pacientul să respire mai bine și, în același timp, scad și cantitatea secrețiilor nazale,- mucolitice, care înmoaie secrețiile nazale și pe cele bronșice și ajută pacientul să le elimine
mai repede
– vitamina C și D care cresc imunitatea și astfel îmbunătățesc răspunsul imun, grăbind vindecarea pacientului
– dezinfectante de cavitate bucală (sprayuri orale, dropsuri)
CSÎD: Când se administrează antibiotice în tratamentul virozelor?
Dr. Carmen Andrei: Tratamentul antibiotic nu se administrează în caz de viroze respiratorii. Antibioticele se administrează doar în momentul în care o viroză respiratorie s-a complicat, în ciuda tratamentului, prin suprainfecție bacteriană. Antibioticul nu acționează la nivelul structurii virusurilor, fapt pentru care nu are nici un efect distructiv asupra lor, antibioticele actionând doar la nivelul structurilor componente alte bacteriilor.
CSÎD: Ce mai trebuie să facă pacientul pentru a se vindeca mai ușor?
Dr. Carmen Andrei: Pe lângă tratament medicamentos, pacientul trebuie să respecte și câteva reguli pentru a grăbi vindecarea și pentru a diminua riscul de a contamina persoanele din jurul său. Se recomandă repaus la domiciliu 3-5 zile, pentru a nu lua contact atât cu aerul rece și umezeala din exterior cât și cu alte persoane.