Periajul dinților: înainte sau după micul dejun? Cum este mai sănătos

Specialiștii ne recomandă să ne spălăm pe dinți de două ori pe zi, timp de 2 minute, pentru a avea o igienă orală corectă.
  • Publicat:
Periajul dinților: înainte sau după micul dejun? Cum este mai sănătos
Periajul dinților: înainte sau după micul dejun? Cum este mai sănătos

Majoritatea oamenilor își formează un ritual zilnic pe care îl urmează întocmai. Atunci când vine vorba despre igiena orală, periajul în fiecare dimineață și seara, înainte de culcare, pare a fi standardul după care mai toată lumea se ghidează. Medicul stomatolog Adrian Mina spune că periajul dinților înainte de a lua micul dejun este mult mai benefic pentru smalț și pentru sănătatea cavității orale în general.

De ce este indicat să te speli pe dinți înainte de micul dejun?

„În timp ce dormi, bacteriile florei bucale care produc placa bacteriană se înmulțesc. Acesta este un motiv pentru care majoritatea persoanelor se trezesc cu respirație urât mirositoare dimineața. Spălarea pe dinți cu o pastă de dinți cu fluor va îndepărta placa bateriană. De asemenea, vă acoperă smalțul cu o barieră de protecție împotriva acidului din alimente”, explică medicul stomatolog Adrian Mina.

Ne spălăm pe dinți imediat după ce am mâncat?

„Eu sfătuiesc pacienții să evite periajul după ce au mâncat alimente acide cel puțin 30 de minute. Alimentele și băuturile pentru micul dejun, cum ar fi pâinea prăjită, citricele și cafeaua, tind să se potrivească criteriilor pentru alimentele acide”, adaugă medicul stomatolog Adrian Mina.

Un alt aspect important ne este prezentat într-un studiu ce arată că dupa efectuarea periajului producția de salivă crește. Saliva are și o contribuție la asigurarea sănătății cavității orale. În compoziția ei sunt prezente elemente de apărare și neutralizare a bacteriilor din cavitatea orală.

Precauții pentru spălarea dinților după micul dejun

Dacă funcționează mai bine pentru rutina de dimineață să vă spălați după micul dejun, puteți face acest lucru – dar este posibil să aveți nevoie să aveți în vedere câteva informații.

„Spălarea dinților imediat după ce ați luat micul dejun vă poate acoperi dinții cu resturi de alimente acide, care lasă smalțul vulnerabil. Favoritele la micul dejun sunt unele dintre alimentele cunoscute pentru acțiunea lor nocivă asupra smalțului dinților: sucul de portocale, citricele, pâinea, produsele de patiserie. Așadar, periajul poate fi deosebit de rău pentru dinți dacă este efectuat imediat după micul dejun.

Așteptați între 30 de minute și o oră după ce ați mâncat pentru a vă spăla pe dinți în acest mod  vă asigurați că vă protejați dinții și nu vă alterați smalțul. Un alt sfat este să beți apă sau să mestecați gumă fără zahăr după ce ați mâncat pentru a vă curăța dinții înainte de a vă spăla”, recomandă medicul stomatolog Adrian Mina.

Cum să te speli corect pe dinți

„Indiferent dacă utilizați o periuță de dinți electrică sau o periuță de dinți standard cu mâner din plastic, cu peri de nailon, puteți urma pașii de mai jos:

  • Udați-vă capul periei cu o cantitate mică de apă pentru a-l lubrifia. Adăugați o cantitate mică de pastă de dinți cu fluor, de mărimea unui bob de mazăre.
  • Periați timp de 2 minute, asigurându-vă că vă spălați dinții din față, părțile laterale ale dinților și suprafața ocluzală.
  • Periați limba pentru a îndepărta orice reziduu bacterian care a rămas în timpul procesului de periere.
  • La final periajul trebuie însoțit de o clătire energică care îndepărtează urmele de pastă și totodată poate acționa ca un masaj gingival care contribuie la sănătatea lor”, recomandă medicul stomatolog Adrian Mina.
Urmărește CSID.ro pe Google News