Celebra zicală „un măr pe zi ține doctorul departe‘‘ a devenit adevăr demonstrat științific. Cele mai comercializate fructe, merele, gustoase și aromate, sunt printre cele mai benefice alimente care se pot consuma.
Merele conţin o cantitate semnificativă de fibre solubile (5 grame). A fost demonstrat ştiinţific faptul că aceste fibre au capacitatea de reduce tulburări intestinale, inclusiv diverticulita, hemoroizii şi chiar unele tipuri de cancer. Consumul de mere ajută, de asemenea, la controlul nivelului de insulină prin eliberarea lentă de glucoză în fluxul sanguin. Merele au capacitatea de a curăţa şi detoxifia, ajutând la eliminarea metalelor grele din organism, cum ar fi plumbul şi mercurul.
Merele conţin pectină, iar aceasta la rândul ei ajută la reducerea colesterolului prin diminuarea secreţiei de insulină din sânge.
O serie de cercetători, au constatat, de-a lungul unor studii, faptul că, dacă reuşim să consumăm cinci mere pe săptămână, vom reuşi automat să reducem şi riscul de apariţie a bolilor respiratorii cum ar fi astmul sau bronşita. Potrivit medicinei chineze, merele contribuie la consolidarea inimii, potolesc setea, lubrifiază plămânii, scad mucoasa şi cresc fluidele corporale.
Studiile indică faptul că un consum zilnic de cel puţin un măr pe zi poate reduce dezvoltarea bolilor de piele.
Potrivit unui studiu brazilian, consumul unui măr înainte de masă a ajutat femeile să piardă cu până la 33% mai mult în greutate, faţă de femeile care nu au consumat un măr.
De asemenea, în emisiunea realizată de celebrul medic american Dr. Oz, un medic nutriționist a arătat cum mărul poate fi folosit drept etalon al poftelor alimentare. Astfel, medicul a spus că îți poți testa nivelul de foame privind un măr. Dacă impulsul este să-l mănânci, atunci îți este cu adevărat foame. Dacă nu, apetitul este fals și este, de fapt, doar poftă de a consuma ceva.
Un măr conţine doar între 50-80 de calorii şi nu are nici o grăsime sau conţinut sodiu.
Merele sunt o sursă bogată de vitaminele C, A şi flavonoide, conţinând totodată cantităţi mai mici de fosfor, fier şi calciu. Merele sunt o foarte bună sursă de potasiu, care promovează la rândul ei sănătatea inimii.