Cum să miroși bine fără să folosești parfum

Iată câteva trucuri ca să miroși bine, fără să te mai dai cu parfum. Nu toate persoanele sunt prietenoase cu parfumurile, așadar, iată cum le înlocuiești.
  • Publicat:
Cum să miroși bine fără să folosești parfum
Cum să miroși bine fără să folosești parfum

Cu toții ne dorim să emanăm un miros plăcut. Nu numai că ne ajută să ne creștem încrederea în noi, dar cei din jur își vor dori să petreacă mai mult timp alături de noi. Cu toate astea, nu toate persoanele sunt prietenoase cu produsele tip parfum, dar dacă îți dorești să ai un miros proaspăt întreaga zi, există câteva lucruri pe care le poți face în acest sens.

Organismul nostru emană un miros determinat de factori precum dietă, nivelul de transpirație, frecvența băilor, dar și bacteriile colectate în mod natural pe piele. Iată câteva trucuri ca să miroși bine, fără să te mai dai cu parfum.

Cum să miroși bine fără să folosești parfum

Fă baie frecvent

Această practică de igienă este cel mai bun început. Uleiurile naturale pe care corpul le secretă, adică sebumul, pot avea impact asupra mirosului. Un nivel crescut de sebum poate fi un mediu ideal pentru bacterii și fungi, iar atunci când microorganismele ajung în aceste uleiuri, apare mirosul neplăcut. Mai mult, epilarea joacă și ea un rol important în tot acest proces, deoarece ajută la îmbunătățirea mirosului pielii.

Ai grijă ce săpun alegi

Microbiomul pielii joacă un rol important atunci când vine vorba de miros. Așa cum bine știm microbiomul este mediul în care se regăsesc bacteriile sănătoase de care avem nevoie. Trebuie să evităm să folosim produse de curățare cu specific antibiotic sau care reduc bacteriile.

Ai grijă la dieta pe care o urmezi

Dieta este foarte importantă și ea, mai ales că ea contribuie masiv la funcționarea organismului. Odată ce alimentele sunt digerate și nutrienții circulă în organism, pot avea impact asupra mirosului transpirației. Usturoiul, de exemplu, este unul dintre alimentele care schimbă complet mirosul corpului. În schimb, carnea, ouăle și tofu au un efect plăcut asupra pielii, la fel și legumele precum broccoli, varza de bruxelles sau varza.

Asigură-te că folosești deodorant pentru un parfum proaspăt

Transpirația în sine nu are miros, dar o afecțiune numită bromhidroză apare atunci când transpirația întâlnește anumite bacterii pe piele care produc acel miros neplăcut. Un deodorant te poate ajuta să ai un miros proaspăt.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult