Diareea la copii este subiect des întâlnit pe toate forumurile mămicilor cu copii mici. Dacă persistă mai multe zile și dacă este asociată cu febra, diareea poate ascunde anumite infecții sau boli ce pot fi depistate printr-un consult pediatric. Medicul Ana Culcer, pediatru cu peste 50 de ani de experiență, a explicat pe larg care sunt cauzele, dar și tratamentul diareei la copii.
Încă de la început, Dr. Ana Culcer spune că este important să facem diferența între scaunele moi și diareea propriu-zisă. Mai ales în cazul sugarilor, care, dacă sunt alăptați la sân, pot avea scaune moi care sunt adesea confundate cu diareea. Ne îngrijorăm atunci când copilul face mai mult de 4, 5 scaune moi, apoase. În cazul în care copilul prezintă și vărsături, are o stare proastă, face și febră sau mama prezintă toate aceste simptome este nevoie să mergeți de urgență la spital.
Diareea ca simptom poate ascunde o infecție virală sau bacteriană sau, dacă e însoțită și de vărsături puternice, poate fi simptom de meningită. Însă, pentru a se pune un diagnostic corect este neapărat necesar să mergeți la medic. Atunci când e vorba doar de diaree, neînsoțită de simptomele menționate anterior, poate fi de ajuns doar un consult telefonic sau online.
În ceea ce privește tratamentul diareei, este important să avem un diagnostic corect. Dacă există și vărsături, prioritar este să se oprească vărsăturile, tocmai pentru a se putea oferi medicația. La fel de importantă este hidratarea copilului, pentru că o diaree prelungită (mai ales însoțită de vărsături) poate duce la deshidratare. Tratamentul constă și într-un un regim alimentar specific. Se apelează la antibiotice doar dacă medicul recomandă acest lucru, după ce s-a pus un diagnostic copilului. Antibioticele administrate la cea mai mică diaree pot provoca perturbări garve ale florei intestinale cu urmări inclusiv în imunitatea celui mic.