Mărirea buzelor este o intervenție estetică la care apelează multe femei. Fie că își doresc buze mai voluptoase, fie că au nevoie de anumite corecții de asimetrie, soluția o reprezintă injectarea cu acid hialuronic.
Acidul hialuronic a devenit to mai popular în ultimii ani datorită efectelor din medicina estetică. Medicii dermatologi și cei esteticieni recurg la acid hialuronic pentru umplerea ridurilor, mărirea buzelor și corectarea unor imperfacțiuni.
Avantajul acidului hialuronic, înclusiv în mărirea buzelor, este că se absoarbe în timp, în decurs de maximum un an. Astfel, rezultatele obținute după injectare nu sunt definitive, iar persoanele nemulțumite pot reveni la dimensiunea inițială a buzelor. În plus, există și soluții prin care rezultatele pot fi reversibile. Aceasta se face prin injectarea unei substanțe care poate duce la „topirea” acidului hialuronic.
Specialiștii sunt rezervați în privința altor substanțe care se foloseau mai demult pentru a mări buzele. Aceasta din cauza rezultatelor care nu sunt întotdeauna cele dorite. La ora actuală, companiile care produc acid hialuronic oferă date despre calitatea acestuia.
Aplicat de către medici cu experiență, acidul hialuronic are și avantajul că poate conferi un aspect natural al zonei injectate. De asemenea, injectarea se poate face în etape pentru un rezultat optim.
Există și situații când medicii recomandă augmentarea buzelor, în paralel cu corecția asimetriilor. De asemenea, este de dorit ca procedurile de mărire să se facă după corectarea problemelor dentare frontale, dacă acestea există.
Despre toate aceste aspecte am stat de vorbă pe larg în interviul video cu medicul Viviana Iordache, unul dintre specialiștii români în tratamente estetice cu acid hialuronic.