Accidentele la schi apar frecvent în timpul iernii, mai ales dacă ești începător în acest sport.
Dr. Ion Bogdan Codorean, medic ortoped specializat în traumatologie sportivă, a elaborat un set de reguli de aur care să ferească schiorii de accidentele la schi.
Apar ninsorile, încep invariabil accidentele la schi. Pornind de la greșelile făcute de practicanții sportului pe pârtie care ajung în cabinetul de ortopedie, am făcut o listă de reguli care, dacă sunt respectate, pot preveni accidentările, declară dr. Ion Bogdan Codorean.
Medicul ortoped enumeră 5 reguli esențiale de practicare a schiului fără riscuri de accidentare:
În cazul unei accidentări pe pârtie, primul lucru care trebuie făcut este apelul către salvamont, pentru ca persoana să poată fi transportată în siguranță la baza pârtiei, către cel mai apropiat medic ortoped.
Dacă cele mai frecvente accidentări apărute pe perioada iernii sunt entorsele la nivelul genunchiului, rupturile de ligament încrucișat anterior, rupturile de ligament colaterale, rupturile de menisc și uneori fracturile de tibie sau fracturile de sol, tratamentele ortopedice impuse pentru rezolvarea acestora variază de la imobilizări până la intervenții chirurgicale.
Există accidentări care necesită tratament prin imobilizare în orteză și altele care necesită intervenție chirurgicală. Rupturile de ligament încrucișat anterior și de menisc, la fel ca majoritatea fracturilor de membru pelvin, necesită intervenție chirurgicală. La această concluzie poate ajunge doar un medic ortoped, după consultație și investigație amănunțită. De cele mai multe ori, după intervenția chirurgicală, pacienții se pot reîntoarce pe pârtie în sezonul următor, adaugă dr. Ion Bogdan Codorean, care sfătuiește pacienții care aleg orteză, chiar dacă au recomandare medicală de intervenție chirurgicală, să știe că își asumă riscuri mari pentru sănătate pe termen lung.