Ce se întâmplă când mori? Probabil ți-ai pus și tu această întrebare în sinea ta. Ne naștem, trăim și murim – dar deseori evităm să ne gândim sau să aducem în discuție acest ultim pas în viețile noastre, pentru că este un subiect dureros.
Devenim anxioși când ne gândim la moarte și este firesc să fie așa, să ne fie teamă. Unii dintre noi amână momentul și nu vor să se gândească la asta decât atunci când, deodată, trebuie să facă față unui deces, de regulă al unui părinte, spune prof. Mark Boughey, director la un centru de paliație din Melbourne, Australia.
Dar nu trebuie să fie așa. Cu cât îți depășești această frică și vorbești mai mult despre moarte, cu cât înțelegi mai bine fenomenul, cu atât vei fi mai bine pregătit sufletește și vei ști cum să faci față unei situații dureroase, cum să te porți și ce să îi spui unei persoane muribunde, în așa fel încât trecerea acesteia la cele veșnice să fie mai ușoară, iar perioada de doliu – mai ușor de suportat.
Moartea poate surveni în multe forme. Poate că este vorba despre un proces îndelungat, în care persoana respectivă suferă de o formă de cancer care evoluează în timp. Poate că este vorba despre un accident, un infarct sau un atac cerebral și decesul survine brusc.
Există însă câteva etape fizice prin care trece corpul pe măsură ce moartea se apropie.
Decesul este precedat de diverse semnale care pot debuta cu săptămâni sau chiar luni înainte, mai ales în cazul unei persoane care este nevoită să urmeze un tratament medical pentru afecțiunea sa.
Profesorul Boughey spune că aceste semnale pot consta în senzație de sufocare, lipsa poftei de mâncare, scădere în greutate, greață, retenție de lichide în corp, îngălbenirea pielii și a mucoaselor, delirium (o stare psihică marcată de confuzie) sau oboseală extremă.
Acțiuni simple, precum mersul de la pat la scaun, pot deveni extrem de obositoare pentru persoana muribundă. De asemenea, se poate observa o retragere din viața publică, evitarea conversațiilor cu alte persoane, limitarea sau evitarea timpului petrecut în fața televizorului sau somnolența excesivă.
Toate acestea duc la scăderea nivelului de energie și la o deteriorare a funcției cerebrale, precum și a proceselor metabolice, explică specialistul.
Pe măsură ce funcțiile fizice își continuă declinul, reflexele încep să fie afectate, somnul este perturbat și apar simptome precum tusea sau dificultățile la înghițire. Persoana muribundă este mai puțin responsivă verbal și nu mai reacționează la atingeri subtile.
Fluxul sanguin redus către creier și dezechilibrele chimice pot duce, de asemenea, la dezorientare, confuzie și desprindere de realitatea cotidiană. Halucinațiile auditive sau vizuale sunt, totodată, frecvente în ultimele zile de viață ale unui muribund.
Multe persoane muribunde visează sau au halucinații în care își văd persoanele dragi, în viață sau trecute la cele veșnice. Așa încearcă să își găsească pacea, prin urmare nu este de dorit să încercăm să le corectăm, spune prof. Boughey pentru smh.com.
O altă schimbare în comportamentul unei persoane muribunde, în ultimele sale zile de viață, este somnolența excesivă, faptul că niciun zgomot, indiferent cât de puternic ar fi acesta, nu poate perturba somnul.
Pofta de mâncare dispare complet, temperatura corpului fluctuează la extreme, iar simțul gustului și cel al mirosului sunt diminuate semnificativ.
De asemenea, urina devine mult mai închisă la culoare, ca urmare a faptului că persoana respectivă nu mai bea destulă apă, scaunele sunt mult mai rare. Unele persoane se pot confrunta cu incontinență urinară sau fecală, deoarece musculatura este într-atât de deteriorată încât nu își mai poate îndeplini funcțiile.
Pe măsură ce momentul decesului se apropie, se întâmplă des ca persoana respectivă să respire mai lent sau, din contră, să respire sacadat, zgomotos, pentru că simte că nu are destul aer. Sau se poate întâmpla să ia 1-2 guri de aer și apoi să facă o pauză lungă, să nu respire deloc câteva secunde. Aceste schimbări în ritmul de respirație sunt cauzate de reducerea fluxului sangvin.
Unii se pot îneca, deoarece secrețiile stagnează în gât și corpul nu mai are forța să le elimine.
Confuzia din ultimele clipe de viață poate duce la neliniște, mișcări necontrolate ale corpului. Este firesc, creierul încearcă să mențină funcțiile, cu toate puterile care i-au mai rămas, explică prof. Boughey.
Circulația sângelui este îngreunată, ceea ce înseamnă că inima bate mai rar, pielea devine palidă, capătă o nuanță cenușie, în special în zona picioarelor și a mâinilor. De asemenea, muribundul poate transpira abundent și ochii i se măresc, iar într-un final își pierde cunoștința.
În majoritatea cazurilor, persoana muribundă nu simte durere, mai ales dacă i se administrează morfină.
Este foarte important ca persoanele dragi să fie alături de muribund, pentru ca acesta să se simtă în siguranță în ultimele sale clipe, să îi audă și să îi simtă, ca să moară împăcat.
Auzul este unul dintre ultimele simțuri pe care le pierzi înainte de a muri. Foamea și setea sunt primele care dispar, apoi vorbitul, urmat de vedere. Pacienții aflați pe moarte își păstrează simțul atingerii și al auzului până la sfârșit, spune Kate Murphy în cartea sa Nu asculți.
Nu de puține ori se întâmplă ca o persoană muribundă să nu poată trece la cele veșnice până când cineva important din familia sa nu i se alătură, fizic sau auditiv. Corpul se luptă din toate puterile până în ultima clipă, dar cedează sau, mai bine spus, acceptă trecerea la neființă atunci când persoana muribundă își vede fiul sau fiica alături, semn că este pregătită să părăsească împăcată această lume.
Cei dragi trebuie să vorbească pe un ton calm cu muribundul, să îl țină de mână, să îl pupe pe frunte și să nu se teamă de el. Toate aceste gesturi îi ușurează muribundului trecerea către neființă, chiar dacă nu poate reacționa fizic la ele.
Modificările fizice și psihice nu sunt ușor de gestionat pentru familie, dar trebuie reținut că persoana muribundă nu le percepe. Familia trebuie să se poarte cu blândețe, să îi vorbească celui care își trăiește acum ultimele clipe de viață, pentru că el ascultă.
Rememorarea amintirilor plăcute, muzica preferată, o pătură confortabilă pusă pe picioare, aranjarea pernei, un masaj blând pe tâmple – toate aceste gesturi au o însemnătate care nu trebuie subestimată.
Uneori se întâmplă, chiar înainte de moarte, ca pacientul să aibă un scurt moment de luciditate și să adreseze familiei câteva cuvinte. Un astfel de moment poate fi foarte profund. Este o ultimă încercare a creierului de a transmite celor dragi un mesaj de adio.
Disperare, neputință, singurătate, amorțeală, vină sau poate chiar ușurare – sentimentele celor rămași în urmă nu pot și nu trebuie să fie catalogate drept corecte sau greșite. Fiecare simte durerea în felul său.
Iar cei care trec acum prin doliu trebuie să știe că viața merge mai departe și că, în final, cu o moarte toți suntem datori și ar trebui să vorbim mai des despre asta, chiar dacă nu ne face plăcere.