Copilă de 9 ani, decedată la trei zile după ce a fost testată pozitiv cu COVID-19

Makenzie Gongora în vârstă de 9 ani s-a stins din viață la trei zile după ce a fost testată pozitiv cu noul coronavirus.
  • Publicat:
Copilă de 9 ani, decedată la trei zile după ce a fost testată pozitiv cu COVID-19
Copilă de 9 ani, decedată la trei zile după ce a fost testată pozitiv cu COVID-19

Familia unei fetițe de 9 ani a fost șocată să afle că fiica lor s-a stins din viață în timp ce dormea, la doar trei zile după ce a fost testată pozitiv de COVID-19. Makenzie Gongora, în vârstă de 9 ani din San Antonio, Texas, a început să se simtă rău când s-a întors după școală.

”Kenzie se plângea de o durere îngrozitoare de cap, iar când i s-a luat temperatura, avea febră”, povestește mătușa copilei pentru KSAT.

Mama fetiței, Kristle, a dus-o la un centru medical în următoarea zi, unde a fost testată de gripă și COVID-19. În timp ce testul de gripă a ieșit negativ, cel de COVID-19 a fost pozitiv. Makenzie, care nu suferea de nicio altă afecțiune, însă s-a confruntat cu simptome ușoare, dar fără probleme respiratorii.

”Medicii i-au spus cumnatei mele să o ducă acasă și să-i monitorizeze febra, iar dacă starea sa se înrăutățește la un anumit punct, să o aducă înapoi la spital”, a povestit o altă mătușă.

Pe timpul weekend-ului, părinții au monitorizat-o pe copilă, care chiar s-a confruntat cu vărsături, dar mai târziu s-a recuperat. Mekenzie i-a spus mamei sale că se simte foarte obosită și că o doare stomacul, așa că s-a pus la somn mai devreme. Mai târziu însă, copila a decedat. Familia așteaptă rezultatele autopsiei pentru a înțelege cauza decesului.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News