Obiectele din argint și sănătatea ta: beneficiile miraculoase ale acestui metal frumos și prețios

Obiectele din argint nu sunt toxice, nici pentru om și nici pentru natură. Argintul nu oxidează astfel încât să devină toxic, spre deosebire de alte metale.
  • Publicat:
Obiectele din argint și sănătatea ta: beneficiile miraculoase ale acestui metal frumos și prețios

Ți s-a întâmplat să porți anumite ținute sau să iei anumite accesorii doar pentru că te fac să te simți mai bine? Sau să cumperi anumite obiecte care îți dau o anumită stare de spirit? Se spune că obiectele din jurul nostru pot avea o anumită forță, chiar și de vindecare pe care o conștientizăm mai mult sau mai puțin.

Acest lucru poate fi observat încă din zorii istoriei. Să ne gândim numai la obiectele ritualice din temple sau care se foloseau în cadrul unor anumite ceremonii. Asta s-a întâmplat încă din antichitate și a continuat pe parcursul mileniilor ce au urmat. Inclusiv conservatorismul creștin a folosit astfel de obiecte, considerând unele dintre ele ca fiind cu adevărat sacre.

Ceea ce putem vedea adesea, este că multe dintre obiectele ritualice au un element comun. Este vorba despre folosirea unui anumit metal în realizare acestor obiecte. Aurul și argintul sunt printre cele mai folosite metale, fiind considerate metale prețioase și nobile. Însă, dacă în ceea ce privește bijuteriile, aurul este considerat reprezentantul luxului suprem, în ceea ce privește obiectele ritualice sau sacre, argintul pare a fi mai folosit și mult mai apreciat.

Să fie acest lucru întâmplător? Sau știau anticii lucruri pe care noi credem că abia acum le-am aflat?

Probabil nu vom afla nicicând acest răspuns, dat fiind că multe dintre cunoștințele lumii antice și nu numai s-au pierdut din cauza unor nenorociri ce s-au abătut asupra lumii culte și nu numai, și anume incendiul bibliotecii din Alexandria și, desigur, blamatul Ev Mediu.

Cu toate acesta, puterea obiectelor din argint a continuat să fie cunoscută, iar acum știință ne poate desluși anumite mistere în ceea ce privește beneficiile argintului în viața noastră de zi cu zi. Așa că, obiectele de argint si sanatatea ta au vreo legătură?

Ei bine, purtarea bijuteriilor de argint și obiectele din acest metal prețios în sine au de fapt legătură cu starea noastră de spirit și, surprinzător, chiar cu felul în care ne vindecăm. Știința susține și cercetează din ce în ce mai mult acest lucru. Vom vedea astfel care sunt beneficiile pentru sănătate oferite atât de bijuteriile de argint, cât și de obiectele din acest metal.

Argintul a fost asociat adesea cu bogăția, dar și cu sănătatea. Dacă ne gândim la casele nobililor de odinioară și la casele regale chiar din zilele noastre, au existat și există în continuare obiceiul de a folosi tacâmuri din argint. Chiar există expresia argintărie cu referire la acestea.

Oare să fie asta și o explicație cu privire la faptul că cei bogați erau mult mai sănătoși? Pentru că, același argint folosit pentru a realiza bijuterii, are un număr mare de beneficii pentru sănătate. Să vedem deci care sunt beneficiile argintului:

Argint: proprietăți antibiotice și antibacteriene

Legătura mult iubitului argint cu proprietățile antibacteriene a fost, așa cum am spus mai sus, stabilită și recunoscută de mult. Argintul este cel mai conductiv metal de pe pământ, lucru dovedit științific, și, de asemenea are un număr mare de proprietăți antimicrobiene și antibacteriene. Argintul ucide bacteriile și ciupercile din alimente și le face mai sănătoase.

Acest lucru se întâmplă deoarece argintul suspendă capacitatea celulei bacteriene de a formă legătura chimică necesară supraviețuirii sale. În plus, să ne gândim și la lingurița pentru împărtășania folosită în riturile creștine – este tot din argint!

Purificarea apei cu argint

Argintul ajută la purificarea apei și acesta este, de asemenea, un lucru cunoscut încă din cele mai vechi timpuri. Odinioară, erau făcute vache speciale din argint folosite pentru purificarea și păstrare apei. Astfel, apa devine încărcată pozitiv și în acest fel această protejează corpul de radiațiile electromagnetice, îmbunătățește circulația sângelui, echilibrează temperatura corpului și ajută la vindecarea naturală. Astăzi, pe piață există multe purificatoare de apă ce conțin argint și asta pentru că ele acționează ca un puternic dezinfectant al apei.

Crește imunitatea

Proprietatea antibacteriană a argintului ajută la creșterea imunității corpului. În zilele noastre, unele dintre suplimentele naturale din plante care construiesc imunitate conțin, extracte de argint. Acest lucru este, de asemenea, dovedit științific.

Nu este toxic pentru om și natură

Obiectele din argint nu sunt toxice, nici pentru om și nici pentru natură. Argintul nu oxidează astfel încât să devină toxic, spre deosebire de alte metale. Argintul reacționează cu toxinele și își schimbă culoarea. Datorită acestei proprietăți, tacâmurile din argint făcute manual erau testate în vremuri străvechi pentru a descoperi dacă mâncarea este otrăvită.

Rezistență

Obiectele și bijuteriile din argint pot fi utilizate pentru totdeauna. Este, de fapt, economic în comparație cu rezistență să. Când transmiți obiectele din argint următoarei generații, poți transmite și beneficiile argintului pentru sănătate.

Vasele și obiectele de argint sunt, de asemenea, ușor de curățat. Să ne gândim numai la tacâmurile din argint. Spre deosebire de alte tacâmuri realizate din inox sau alte componente metalice, nu necesită sterilizare cu apă fiartă, deoarece argintul în sine nu conține bacterii.

Astăzi, beneficiile pentru sănătate ale argintului și proprietățile sale medicinale au fost în mare parte uitate de societatea occidentală. Însă, cu ajutorul celor direct interesați, informațiile încep să parvină prin toate canalele, astfel încât să fim din ce în ce mai conștienți de beneficiile purtării argintului.

Este o decizie înțeleaptă să cumperi obiecte din argint și bijuterii și să îți protejezi sănătatea. Pe lângă acest lucru, vei avea și obiecte frumoase, cu măiestrie, pentru că argintul este un metal extrem de maleabil și versatil, care se pretează la multe tipuri de design. Caută cum să cumperi astfel de obiecte și vei avea ceva de calitate și benefic pentru sănătatea și starea ta de spirit.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandări: