Dulciurile dietetice reprezintă o capcană în care cad mulţi dintre cei care nu vor să renunţe la consumul de dulciuri atunci când vor să slăbească (între care se numără şi subsemnata).
Însă aportul caloric al acestor dulciuri poate fi câteodată mult mai mare decât al produselor obişnuite, obiectivul acestora fiind cu totul altul. Și anume, cel de a furniza calorii, deci energie. Numai că această energie vine din îndulcitori cel puțin la fel de nocivi precum zahărul. Un astfel de exemplu este siropul de porumb bogat în fructoză.
Studiile arătă că alimentele – includem aici și dulciurile dietetice – bogate în sirop de porumb ne îngraşă mai mult și mai repede decât cele care conțin zahăr, glucoză sau sucroză.
În plus, siropul de porumb determină o creştere anormală a grăsimii corporale, în special a celei abdominale, precum şi o creştere a nivelului trigliceridelor în sânge.
În concluzie, ciocolata, napolitanele, bomboanele şi gemul „diet” – reunite sub „umbrela” dulciurilor dietetice – sunt pentru sportivi și, eventual, pentru diabetici, nu pentru cei care vor să slăbească.
Alege în schimb surse de dulce mult mai sănătoase, cum sunt fructele. Dar nu orice fruct!
Merele, caisele, cireşele, murele sunt fructele cu cel mai scăzut conţinut de zahăr, iar la polul opus se află bananele, mango, strugurii, portocalele şi kiwi.
De asemenea, evită să consumi prea multe fructe uscate sau deshidratate, deoarece au un nivel ridicat de zahăr având în vedere că sunt concentrate.