Laura Cosoi a avut un an cu tot felul de emoții puternice: a fost gravidă și a născut o minune de fetiță în plină pandemie și, din nefericire, și-a pierdut tatăl din cauza virusului SARS-COV2.
Laura ne-a povestit că s-a gândit încă de la începutul pandemiei care sunt lecțiile pe care ni le oferă aceasta. Deși ne-a mărturisit că s-a gândit că și-ar dori să se întoarcă la normalitate, a realizat că acea normalitate dinainte de pandemie nu era ce trebuie, în sensul că nu am știut nicio secundă să prețuim ce avem – de la natură, la persoanele dragi, la timpul pe care îl petrecem cu familia. Și toate au venit ca o avalanșă în momentul în care nu le-am mai avut. Mai mult, am ignorat să avem grjă de planetă și, astfel, suntem și noi vinovați de ceea ce s-a întâmplat.
Aceasta este, din punctul de vedere al Laurei Cosoi, lecția pe care i-a oferit-o pandemia: să fim mai buni cu ce ne înconjoară, cu natura, cu animalele, să intervenim mai puțin în ccea ce ne oferă natura.
Vedeta ne-a mărturisit că nu poate vorbi, încă, la trecut, de tatăl ei pe care l-a pierdut în urma pandemiei. Chiar dacă ai impresia că ceea ce vezi la televizor nu te poate atinge și că nu ești tu cel vizat, din păcate, pandemia este un film în care jucăm toți. De aceea, este atât de important să ne protejăm sănătatea, să avem grijă să nu ne infectăm. Plus că tot ceea ce avem e clipa prezentă de care trebuie să avem grijă!
Deși a fost o perioadă grea, Laura Cosoi ne-a spus că în momentele grele se gândea la fetițele ei.
Nașterea a fost atipică, însă a avut lângă ea aceeași achipă în care a avut foarte mare încredere!