Vine cu lămuriri despre temerile românilor privind sălile de sport în pandemie, dar și despre măsurile de igienă impuse Iulian Dinu, antreprenor, antrenor personal, instructor fitness, preparator fizic, kinetoterapeut și psiholog sportiv, Președintele Asociației Internaționale de Psihologie, Nutriție, Sport și Fitness.
CSÎD: Este sigur să mergem la sală în pandemie, din punctul de vedere al riscului de infectare cu Sars-Cov-2?
Iulian Dinu: Regulile pentru sălile de sport în pandemie, dar și pentru clienții acestora și personalul sălii sunt foarte strice. Dacă sunt respectate, riscul de infectare cu virusul Sars-Cov-2 în sala de fitness este minim. Totul depinde de igienă.
CSÎD: Când se folosesc măștile?
Iulian Dinu: Masca se folosește în zonele comune (receptiv, vestiare, zona de așteptare, etc).
CSÎD: Ce alte măsuri se mai pot lua?
Iulian Dinu: Dacă limităm folosirea aparatelor la jumătate, dacă respectăm regulile de dezinfectare înainte și după folosirea fiecărui aparat, dacă folosim prosopul nostru propriu și avem echipament de schimb curat la noi, așa putem ajuta noi, ca și clienți, răspândirea virusului în sălile de fitness.
CSÎD: Ce studii s-au făcut în România despre riscul de infectare cu Sars-cov-2?
Iulian Dinu: Cel mai recent studiu a fost făcut de Asociația Internațională de Psihologie, Nutriție, Sport și Fitness, care a acumulat informațiile venite din partea unor norvegieni experți ai Universității din Oslo. Aceștia au făcut un studiu pe un eșantion de 1900 de persoane care au făcut sport în sala de fitness în timpul pandemiei și au concluzionat că doar o singură persoană a fost infectată cu virusul Sars-Cov-2, dar nu la sala de fitness, ci la o întâlnire de afaceri. Deci riscul infectării cu COVID este MINIM în sălile de fitness. Puteți citi tot studiul chiar aici: https://aipnsf.ro/studiu-riscul-infectării-cu-sars-cov-2-în-sălile-de-fitness-este-minim/