Dependența de dulce, ca orice alt tip de dependență, este acel comportament pe care nu îl putem controla. Simona Preda, psihoterapeut, ne-a explicat în emisiunea Ce se întâmplă doctore live cum se manifestă dependența de dulce.
În momentul în care ori de câte ori ești stresat sau obosit te duci către zahăr, creându-se deja un comportament de a consuma zahăr fără să poți gestiona și fără să te poți opri, vorbim despre o dependență de zahăr.
Mecanismele care se află în spatele creării acestei dependențe sunt factori de stres, factori emoționali (când te simți tristă, ignorată, lipsită de importanță), factori fizici (poate ne simțim obosiți sau avem o durere). Iar atunci când mâncăm dulce, zahărul devine un combustibil ce ne ajută să trecem peste momentele grele. În sine, orice tip de dependență este, de fapt, un mecansim de apărare pe care îl creăm să ne apere de un factor exterior (psihologic, fizic sau comportamental) care ne rănește.
Pentru a reuși să depășești dependența de dulce, în primul rând este nevoie să recunoști că ai o astfel de dependență. Apoi e important să ceri ajutorul unui specialist. Dacă nu putem face asta, ar trebui să încercăm să ne supraveghem noi înșine să observăm care este comportamentul alimentar și cum se manifestă dependența de zahăr. Putem ține un jurnal în care să notăm cât dulce mâncăm zilnic, care sunt situațiile în care apelăm la dulce, care sunt acei triggeri care ne determină să ajungem în ceastă situație. Apoi, se abordează problemele emoționale, acele situații traumatice care ne-au împins spre dependența de dulce. Ulterior, după ce persoana a realizat că are o dependență și a și aflat cauza ei, poate încerca să înlocuiască obiceiul de dulce cu un alt obicei mai puțin nociv.