1 din 5 adulți crede că primii ani de viață sunt cei mai importanți pentru dezvoltarea armonioasă a copilului la maturitate

Știința este clară – primii ani din viața unui copil sunt esențiali pentru că pun bazele sănătății fizice și psihice din perioada adultă. Însa, în toate cele 28 de țări incluse în studiu, primii ani nu sunt văzuți ca având o importanță deosebită, în comparație cu alte perioade ale vieții.

În primii cinci ani de viață, experiențele și relațiile cu figurile de ataşament stimulează dezvoltarea minții și inimii copiilor – perioada în care creierul acestora dezvoltă conexiuni mai repede decât la ​​orice altă vârstă. Acesta este momentul în care sunt stabilite bazele învățării, sănătății și comportamentului pentru restul vieții.

Ce cred oamenii despre primii ani de viață ai copiilor

Cu toate acestea, din studiul realizat de Ipsos rezultă că, în medie, la nivel global doar una din cinci persoane (18%) consideră că perioada de la începutul sarcinii mamei până la vârsta de 5 ani este cea mai importantă etapă a vieții unui copil pentru sănătatea și fericirea la maturitate.

Recomandări

Care este singura carne bună pentru creier, potrivit medicului neurochirurg Vlad Ciurea

Licoarea naturală care te ajută să scapi de stres și să dormi mult mai bine noaptea.…

“Ne confruntăm astfel cu un fenomen paradoxal: deși ultimii ani au adus o atenție mai mare către ce înseamnă parenting și educarea copiilor încă de la naștere prin modele conștiente, bazate pe știință, datele arată că ne aflăm încă într-un stadiu incipient, în care principiile moderne de educare a copiilor nu au fost încă internalizate.
Primează modelele asimilate de la generațiile anterioare, respectiv proprii părinți. Credințele precum “cât copilul este mic nu știe, nu înțelege” sau faptul că primii ani din viața copilului reprezintă doar un preambul pentru dezvoltarea individului cu drepturi și simțuri depline par a fi nu doar înrădăcinate încă în generațiile actuale de părinți, ci și larg răspândite”, declară Emilia Tomescu, Research Manager în cadrul Ipsos România.

Diferențele dintre părinți și cei care nu au copii încă, deși prezente, sunt subtile: părinții atribuie primilor ani o importanță doar puțin mai mare (20%) prin comparație cu cei care nu sunt părinți (17%). Diferența între femei și bărbați (indiferent dacă au sau nu copii) este de asemenea redusă – doar 3 puncte procentuale (19% în rândul femeilor față de 16% în rândul bărbaților).

Nivelul de educație se dovedește a fi un factor important în conștientizarea importanței primilor ani din viața copilului: 21% dintre persoanele cu educație superioară consideră că primii ani sunt mai importanți, comparativ cu doar 15% dintre cele fără studii superioare. Expunerea mai mare la informații privind noile teorii de parenting, în cazul publicului mai educat, aduce cu sine și o preocupare mai activă față de felul în care părintele răspunde nevoilor copiilor, încă din primii ani de viață. Țările cu cea mai mare proporție a celor care cred că primii ani sunt perioada cea mai importantă din viața unui copil sunt Peru (28%), respectiv societăți din Europa de Vest precum Germania (26%) și Franța (24%).

La polul opus se află China, unde se înregistrează cea mai mică proporție (6%) a celor care consideră că primii ani sunt perioada cea mai importantă în dezvoltarea copilului. Mai mult, chinezii sunt mai predispuși să creadă că intervalul de vârstă 11-16 ani este cel mai important în viitoarea dezvoltare a adultului (24% față de 13% la nivel global). Datele par să oglindească modelul mai strict în care sunt crescuți copiii din China, de tipul tiger parenting, bazat pe rigoare și competitivitate, manifestat cu atât mai mult cu cât copilul se apropie de vârsta adolescenței și a maturității.

Natura VERSUS mediul sau natura ȘI mediul?

Care dintre cele două influențează mai mult dezvoltarea copilului în primii ani?

Corelația dintre importanța genei, respectiv a mediului în dezvoltarea copilului a fost intens studiată de-a lungul timpului. Există dezbateri puternice și uneori contradictorii cu privire la măsura în care comportamentului uman este determinat fie de influențe moștenite (genetice), fie dobândite (ce țin de mediul de dezvoltare a copilului). Cu toate acestea, studiile recente pun în lumină o viziune integratoare asupra acestei dihotomii și subliniază că este mai important să înțelegem modul în care aceste două componente se activează și se influențează în anumite contexte, decât să le atribuim o importanță categorică, de sine stătătoare.

În toate cele 28 de țări există o recunoaștere a faptului că dezvoltarea copiilor nu este determinată doar de factorii genetici, ci poate fi modelată de mediul în care copilul crește și se dezvoltă.

În medie, doar o mică parte dintre oameni (6%) consideră că dezvoltarea copiilor este determinată în totalitate de moștenirea genetică; jumătate (49%) afirmă că este atât genetică, cât și modelată de mediu, iar puțin peste o treime (37%) spun că este determinată în principal de mediul de dezvoltare.

Țările care susțin că dezvoltarea copiilor este influențată în cea mai mare parte de gene sunt culturile cu un puternic background religios sau spiritual: India (14%), Arabia Saudită (11%), Brazilia și Malaezia (10% fiecare).

La polul opus, țările care cred că dezvoltarea copiilor este influențată în cea mai mare parte de mediul în care copilul se dezvoltă sunt Italia (53%) sau state din America Latină: Mexic, Peru, Chile (fiecare cu 50%).

Țările cele mai echilibrate, care consideră că atât factorii genetici, cât și cei de mediu sunt importanți: SUA (70%), Africa de Sud (67%) și Australia (65%).

La nivel global, persoanele care cred că ambii factori influențează dezvoltarea copilului sunt mai degrabă femei (53%), persoane peste 50 ani (53%) sau persoane cu educație superioară (53%).

Rolul societății versus rolul părinților în educarea și creșterea copiilor

În medie, în cele 28 de țări monitorizate, proporții similare de oameni cred că este în mare parte responsabilitatea părinților să ofere copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-5 ani cele mai mari șanse la sănătate și fericire (40%), respectiv că atât părinții cât și societatea sunt responsabili în măsură egală (41%). Doar 13% cred că este mai degrabă responsabilitatea societății să ofere copiilor cu vârste între 0-5 ani cele mai mari șanse la sănătate și fericire.

Cu toate acestea, există unele diferențe semnificative în atitudinea oamenilor în diferite țări. Statele care consideră că societatea este principala responsabilă sunt China (27%), India (24%), Arabia Saudită și Turcia (fiecare cu câte 20%). Regăsim aici societățile preponderent colective, unde percepția generală este că „individul servește societatea”, dar și că societatea este direct responsabilă de fericirea și bunăstarea oamenilor.

La polul opus, țările care cred că principala responsabilitate cu privire la sănătatea și fericirea copiilor aparține părinților sunt: Polonia (58%), Statele Unite (55%), Australia (54%), Marea Britanie și Suedia (52% fiecare). Discutăm în mare parte despre culturi individualiste, care pun mai mult accent pe puterea individului și pe capacitatea acestuia de a schimba și modela societatea din jur.

Studiul Ipsos s-a desfăşurat online în perioada 23 decembrie 2020 – 8 ianuarie 2021, în rândul a 23.004 respondenți adulți din 28 de țări. Ţările participante la studiu sunt: Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Belgia, Brazilia, Canada, Chile, China, Coreea de Sud, Franța, Germania, India, Italia, Japonia, Malaezia, Marea Britanie, Mexic, Olanda, Peru, Polonia, Rusia, Singapore, Spania, SUA, Suedia, Turcia şi Ungaria.