Ducele și Ducesa de Sussex au anunțat în luna februarie că urmează să devină părinți pentru a doua oară. Imediat după ce anunțul a fost făcut, iubitorii familiei regale au început să nască speculații cu privire la numele pe Meghan Markle și Prințul Harry îl vor alege pentru cel de-al doilea copil. În luna martie, în timpul interviului cu Oprah Winfrey, cuplul regal a dezvălui că urmează să aibă o fetiță.
Potrivit caselor de pariuri din Marea Britanie, Diana este numele favorit, încă din momentul în care cuplul regal a anunțat că vor fi părinți de fată. Surse din interiorul casei regale susțin că există șansa ca Ducii de Sussex să opteze pentru numele purtat de regretata mamă a Prințului Harry sau cel puțin ca al doilea nume, similar Prințesei Charlotte, fiica Ducilor de Cambridge, William și Kate, al cărei nume complet este Charlotte Elizabeth Diana.
Pariorii gravitează și în jurul numelor care încep cu ”A”, având în vedere că pentru fiul lor au optat pentru numele Archie. Printre variante sunt incluse nume precum Alice, Alexandria, Allegra, Abigail și Anne. Alte nume populare mai sunt Elizabeth, Grace, Emma, Greta, Molly, Isabella, Emily și Vicoria. Predicțiile duc și către Doria, numele purtat de mama fostei actrițe Meghan Markle, dar și alte nume purtate de persoane publice: Oprah, Kamala, Camilla și Ivanka.
Din păcate, pariorii nu au avut atât de mult succes cu numele primului copil al cuplului regal, Archie. Într-adevăr, au existat câteva pariuri puse pe acest nume, dar în top-ul listei se încadrau alte nume care începeau cu litera ”A” precum Arthur, Alexander și Albert.