Ingredientul minune care vindecă buzele crăpate. Provine de la oi

Buzele crăpate nu sunt o problemă des întâlnită doar în sezonul rece, ci și în zilele de vară. Iată ce ingredient te mai poate ajuta în acest sens.
  • Publicat:
Ingredientul minune care vindecă buzele crăpate. Provine de la oi
Foto: shutterstock

Poate că sezonul rece a trecut, dar multe persoane se confruntă în continuare cu buzele uscate, crăpate. Aceasta este o problemă frecvent întâlnită și, deși există numeroase remedii pe piață, am descoperit pe HuffPost că specialiștii recomandă un ingredient interesant care provine de la oi și care este folosit pentru mameloane. Este vorba de lanolină așadar, iată cum funcțonează această substanță și cum ne ajută în privința buzelor crăpate.

Ce este lanolina?

Lanolina este o substanță secretată de glandele sebacee ale oilor, similară sebumului uman. De cele mai multe ori, acesta este un amestec complex de acizi lanolenici și alcool lanolenic. Totodată, este un emolient care ajută la netezirea pielii și o menține hidratată. Este similară glandelor sebacee sau a uleiului produs de piele și se extrage din glandele oilor, folosită pentru a le netezi lâna.

Cum vindecă buzele crăpate?

Specialiștii susțin că lanolina este de 400 de ori mai hidratantă, iar astfel se produce un mediu perfect pentru pielea crăpată, care are nevoie de hidratare intensă, deoarece pătrunde în profunzime și vindecă buzele din interior spre deosebire de alte produse care ajută în procesul de vindecare doar la exterior. Are un conținut crescut de grăsimi, iar astfel are capacitatea de a trata pielea uscată, fisurată, motiv pentru care acest ingredient se regăsește și în cremele destinate femeilor care alăptează, dar și în cremele pentru scutecul bebelușului.

Efecte adverse

Persoanele care sunt alergice la produsele din lână sau cele care au mâncărimi atunci când intră în contact cu aceasta, pot fi sensibile în fața lanolinei și ar trebui să o evite. De asemenea, se recomandă ca persoanele cu ten predispus la acnee să evite acest ingredient pentru a evita înrăutățirea afecțiunii. Folosită pe buze, nu ar trebui să producă nicio reacție, decât dacă ești alergic.

Bineînțeles, acest ingredient are o reputație proastă din cauza creșterii prevalenței alergiei la lanolină, dar studiile clinice arată că pocentajul acestor alergii variază între 1.2% și 6.9%.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult