Bețișoare parfumate, lumânări cu arome, spray-uri și aparate electrice cu tot felul de mirosuri la care ne expunem în propria locuință – toate acestea ne îmbolnăvesc plămânii, avertizează medicii. Așa că dacă vă bate gândul să faceți cuiva un cadou de sărbători de acest gen, ar fi bine să vă gândiți la sănătatea celor pe care îi cadorisiți și să vă reconsiderați alegerea.
Deși avem impresia (eronată) că aceste produse împrospătează aerul din casă, ele nu sunt decât o sursă în plus de agenți poluanți. Aceștia se eliberează în timpul combustiei (de exemplu, bețișoarele parfumate și lumânările) și ne pot afecta sănătatea.
Deoarece lumânările sunt aprinse în camere mici și neaerisite, chimicalele împrăștiate în încăpere rămân acolo, putând crește riscul de astm, eczeme și alte probleme ale pielii.
Efectele nedorite apar doar în cazul utilizării excesive și pe termen lung în spații închise și neaerisite. În condițiile în care arderea se face la exterior, nu există niciun risc.
Lumânările parfumate ieftine, ce au la bază alte materii prime decat ceara de albine sau soia, au efecte secundare asupra sănătății, putând fi la fel de dăunătoare precum țigările. Secrețiile nazale, lăcrimarea excesivă, mâncărimile ochilor sau ale nasului sunt semne că aerul din casă este poluat, atrag atenția medicii.
Mai mult, aceste obiecte ne pun sănătatea în pericol nu doar atunci când ard, ci și după ce sunt stinse.
Odată ce o lumânare a fost aprinsă, particulele arse pot rămâne în aer timp de câteva ore. Uneori, funinginea emanată de lumânări poate conține zinc, cositor, plumb și cadmiu, substanțe dăunătoare organismului, adaugă experții.
Compușii chimici emiși în momentul arderii sunt benzenul, formaldehida, toluenul, acetalhida, etilbenzenul și acroleina, substanțe cu potențial cancerigen. Acestea irită ochii și căile respiratorii, cauzând migrene, greață și reacții alergice.
De menționat că aceste substanțe sunt emanate exclusiv prin ardere și nu apar în cazul folosirii lumânărilor clasice sau a altor dispozitive de parfumat aerul (electrice sau cu vapori).
Lumânările generează mai puțini poluanți decât bețișoarele parfumate. Însă aceste particule sunt mai fine, iar cantitatea de oxid de azot emisă este mai mare.
Copiii sunt cu precădere mai sensibili la mirosuri. Folosirea aparatelor tip spray poate crește riscul de apariție a astmului sau a altor afecțiuni respiratorii.
Pentru a respira aer curat, nepoluat, țineți cont de aceste sfaturi: