Expunerea copiilor la televizor: cauzează sau nu probleme de atenție?

S-a spus adesea de către cercetători că expunerea copiilor la televizor poate provoca ulterior probleme de atenție. Însă, oare așa este? Ne putem baza total pe astfel de afimații ce apar în urma anumitor studii?  Iată că o analiză complexă recentă (2021) a contrazis un studiu considerat “lege” în domeniul expunerii copiilor la TV, realizat în 2004.

Studiul științifice din 2004 și limitările lui

Din păcate, o parte a problemei rezidă din însăși natura cercetării științifice în sine. Este greu să găsești o știință exactă, constantă. Există multe modalități de a eșua – eșantioane nereprezentative, chestionare aplicate greșit, măsurători imprecise și interpretări neglijente, spre exemplu. Mai complicat este faptul că rezultatele publicate prind cu ușurință viață, devenind adesea „adevărate legi” care nu mai sunt puse la îndoială și, prin urmare, sunt dificil de contestat.

Recomandări

(P) Locul ideal pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor: Stejarii Club Rezidențial și Stejarii Collection

Situația alarmantă a cazurilor de pneumonie la copii, în România. Măsurile de precauție recomandate de medici

Legătura dintre expunerea la televizor și dezvoltarea problemelor de atenție a fost realizată și popularizată pentru prima dată într-un studiu din 2004, realizat de Dimitri Christakis și colegii săi de la Universitatea din Washington, Seattle.

Autorii au folosit date din Sondajul longitudinal național al tinerilor (care implică 1278 de copii cu vârsta de 1 an și 1345 de copii cu vârsta de 3 ani) pentru a căuta legături potențiale între timpul de expunere la TV a copiilor de un an și 3 ani și dezvoltarea ulterioară a problemelor de atenție la vârsta de 7 ani. Rezultatele au arătat că „expunerea la TV de la vârsta de 1 și 3 ani au fost asociate cu probleme de atenție la vârsta de 7 ani”. Autorii au concluzionat: „Expunerea timpurie la televizor este asociată cu probleme de atenție la vârsta de 7 ani”.

Lucrarea originală este destul de minuțioasă în recunoașterea limitărilor studiului. Autorii au menționat că au fost necesare cercetări suplimentare. Aceștia au recunoscut unele dintre limitările studiului, inclusiv absența datelor privind conținutul programelor TV pe care l-au urmărit copiii, care ar putea explica mai bine efectele survenite câțiva ani mai târziu, mai degrabă decât timpul în sine.

Cu toate acestea, rapoartele ulterioare, așa cum se va întâmpla adesea, au fost difuzate cu mesajul care atrage atenția: „Televiziunea timpurie cauzează ADHD. După cum remarcă Matthew McBee de la East Tennessee State University și colegii săi”. Cele mai multe dintre titlurile de top, inclusiv unele de pe site-uri de renume precum WebMD și whyy.org pun accentul pe o conexiune între TV și problemele de atenție. WebMD folosește un limbaj cauzal în titlul său: „Timpul petrecut la TV poate cauza probleme de atenție la copiii mici”.

Analiza din 2021

Având în vedere acest lucru, McBee și colegii săi au decis recent (2021) să arunce o nouă privire asupra setului de date originale, utilizând o abordare a „analizei multiverse”, care echivalează cu aplicarea mai multor strategii analitice la același set de date, în căutarea unor dovezi convergente pentru o concluzie. Ideea este că, întrucât orice strategie analitică unică include în mod necesar slăbiciuni și limitări, supunerea datelor la mai multe analize diferite poate ajuta la constatarea veridicității concluziilor.

Autorii declară: „O constatare semnificativă prezentată izolat poate fi înșelătoare dacă nu este reprezentativă pentru un set mai mare de rezultate posibile care ar fi putut fi obținute în cadrul unor abordări analitice alternative, dar la fel de importante. O modalitate de a evalua dependența unei afirmații de un model specific este de a supune datele la o mare varietate de analize, explorând în mod sistematic cât de sensibil este rezultatul la diferite specificații ale modelului”.

Prin analogie: o întâlnire la cinema între două persoane poate merge bine, însă concluzia conform căreia cuplul este compatibil poate fi prematură. Întâlnirea la cinema presupune anumiți parametri (întuneric; așezarea celor doi unul lângă altul; apropierea de alte persoane) care modelează în mod unic interacțiunea tinerilor îndrăgostiți. Cu toate acestea, dacă același cuplu participă la mai multe întâlniri diferite (excursie în natură, restaurant, excursie cu mașina, dans) și totul iese bine în majoritatea cazurilor, abia atunci putem să vorbim, într-adevăr, despre compatibilitate.

Implementând această abordare multiversă, autorii au trecut setul de date inițial prin nu mai puțin de 848 de analize distincte, încercând să afle dacă expunerea copiilor la televizor provoacă probleme de atenție. Ei consideră că dacă timpul petrecut la TV este într-adevăr legat de hiperactivitate, atunci majoritatea analizelor vor produce rezultate semnificative în direcția prezisă, iar analizele mai riguroase vor produce rezultate mai puternice.

Cu toate acestea, rezultatele reale au arătat că din 848 de analize, doar 166 (19,6%) au produs dovezi ale unei relații între variabile. În plus, doar 21 (4,8%) din 440 de analize considerate cele mai bune de către cercetători au produs rezultate semnificative. Prin urmare, autorii spun că afirmația studiului original „nu este solidă și este puțin probabil să fie adevărată”. Ei concluzionează: „ Expunerea copiilor la televizor, cel mai probabil, nu provoacă probleme de atenție”.

Desigur, acesta nu este ultimul cuvânt. Rar se rostește un ultim cuvânt în științele sociale, în parte pentru că măsurile noastre sunt încă destul de limitate și pentru că faptele și procesele sociale sunt dinamice și dependente de context: se schimbă odată cu schimbările din societate.