Majoritatea problemelor emoționale din viața adultă au legătură cu traumele sau rănile din copilărie. Cel mai probabil, copilul nostru interior, vulnerabil și sensibil, are nevoie de vindecare. Pentru că părinții nu au știut să ne ofere afecțiunea, iubirea, validarea și sprijinul de care am fi avut nevoie, acel copil rămâne în noi cu nevoile neîmplinite. Prin urmare, copilul interior este dornic să primească toate aceste lucruri. Și le caută în relațiile de iubire, având așteptarea nerealistă ca partenerul să îi fie alături necondiționat. Așa cum ar fi trebuit să fie, de fapt, părintele care nu a putut să împlinească nevoile emoționale ale copilului. Oricum ar fi fost cauzate aceste răni – fie prin abuz fizic sau psihologic sau de o familie toxică – durerea rezultată va trăi cu noi pentru restul vieții. Și s-ar putea să o retrăim în mod neașteptat.
Dacă reușim să intrăm într-o anumită stare de conectare cu băiețelul sau fetița din noi înșine, ne putem reconecta cu unele dintre motivele temerilor noastre din viața de adulți, fobiile și modelele de viață pe care le adoptăm. Când începem să le înțelegem, atunci pur și simplu se naște magia vindecării și a transformării în viețile noastre.
Când contempla asupra modalităților în care este rănit copilul interior, autoarea Alice Miller a sugerat că filosofii germani credeau în eliminarea exuberanței copiilor, astfel încât adulții să-i poată controla. În multe familii din zilele noastre se propagă în continuare această idee, conform căreia copilul trebuie să i se supună mereu adultului; să nu fie văzut sau auzit și să nu iasă din cuvântul celui care îl îngrijește. Abia la vârsta adultă un astfel de copil își poate da seama cât de dureros a fost să crească în acest mod.
A scrie despre această durere poate fi o modalitate de a ne vindeca copilul interior și de a ajuta la vindecarea oricăror emoții negative pe care le-am internalizat puternic. Cercetările au arătat că organismul nostru „păstrează” atât amintirea durerii emoționale, cât și amintirea durerii fizice și chiar dacă încercăm să ignorăm acea durere și să ne vedem de viață, sunt șanse ca ea să fie mereu acolo și să ne sâcâie. Adesea, bagajul emoțional pe care îl purtăm cu noi încă din copilărie poate fi foarte greu de debarasat, mai ales când am fost expuși unor traume profunde.
Thich Nhat Hanh, activist și lider spiritual, sugerează să respiri adânc și să spui: „Mă întorc la copilul meu interior”, apoi să respiri și să spui: „Am grijă de copilul meu interior”. Poți avea grijă de copilul tău interior scriind un dialog din punctul de vedere al acestuia. O astfel de practică dă glas durerii tale. Uneori, doar de asta ai nevoie pentru a înlătura o mare parte din durere, care atârnă greu. Alteori, ar putea fi necesar să fie abordată printr-o muncă psihologică mai profundă. A recunoaște copilul interior înseamnă a-l trata cu respect și dragoste. Poți face acest lucru spunând „Te iubesc”, „Te aud”, „Îmi pare rău că te simți așa” și „Mulțumesc că ai fost atât de puternic/ă”.
În articolul său „Secretele esențiale ale psihoterapiei: Copilul interior”, Stephen Diamond (2008) abordează subiectul sensibil legat de recunoașterea copilului nostru interior și luarea acestuia în serios. Ascultarea și comunicarea cu copilul interior, indiferent dacă este pe hârtie sau în timpul psihoterapiei, este, de asemenea, crucială pentru a avea loc transformarea.
Dacă, de exemplu, te gândești să scrii o scrisoare, spune-i copilului interior că îl recunoști și că intenția ta este să faceți tot ce îți stă în putință pentru a-i vindeca rănile. Unii oameni spun că, după ce au scris câteva scrisori către copilul lor interior, avut surpriza de a descoperi că acesta le-a „răspuns”. Răspunsurile pot apărea în mai multe forme: în scrisori sau comunicare verbală, dar cert este că devine extrem de important să întrebăm copilul interior ce simte și de ce anume ce are nevoie acum. Prin menținerea unui dialog, vindecarea și transformarea pot avea loc mai eficient.
Numai iubind și vindecând copilul nostru interior putem începe să ne iubim pe noi înșine și apoi, în consecință, pe ceilalți. Este, de asemenea, o modalitate de a ne oferi putere și de a ne concentra pe atenție și prezent … și nu pe trecut.
Cum să ne conectăm cu copilul nostru interior:
Formulează un dialog.
Scrie-i o scrisoare.
Spune-i vorbe blânde, care să denote că ai grijă de el (te iubesc, te aud, mulțumesc, îmi pare rău).
Uită-te la fotografii cu tine în copilărie.
Gândește-te și scrie despre ceea ce îți plăcea să faci când erai tânăr/ă.
Meditează și practică vizualizarea creativă.
Fă zilnic un lucru care știi că te-ar fi bucurat în copilărie: cumpără-ți o înghețată, o rochie sau o carte care îți place!