Apa din piscină sau ștranduri poate fi o adevărată sursă de bacterii și paraziți. Cauza? Copiii mici, dar și adulții care se confruntă cu diaree și, cu toate acestea, merg la piscină sau ștranduri.
„O singură persoană cu diaree poate contamina întreaga piscină” este mesajul Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA, postat sub forma unui GIF pe o rețea de socializare.
Don’t swim or let your kids swim if sick with diarrhea. One person with diarrhea can contaminate the entire pool. Learn more ways to keep you and those you care about healthy. #HealthySwimming https://t.co/3ogS3ZlQX6 pic.twitter.com/lbN6uvvufu
— CDC (@CDCgov) July 1, 2021
Chiar dacă mesajul a fost luat în derâdere de mulți internauți, apa din piscine nu este un pericol de ignorat. Chiar dacă se folosește clor pentru igienizarea apei, concentrația acestuia nu reușește întotdeauna să distrugă toate microorganismele.
Un astfel de exemplu este parazitul Cryptosporidium, care este protejat de un înveliș ce îi permite supraviețuirea în apa din piscină pentru mult timp și care nu este distrus de clor. Află ce boli de piele poți face dacă înoți în apă contaminată.
Potrivit CDC, criptosporidioza este una dintre principalele boli pe care le poți face dacă înoți într-o piscină sau într-un ștrand cu apă contaminată. Printre simptomele infecției cu Cryptosporidium se numără:
Diarrhea and swimming don’t mix! Follow CDC’s Steps for Healthy Swimming to help protect yourself and those you care about from illness at the pool. https://t.co/nA0chO6Q9E #HealthySwimming pic.twitter.com/bIraeTY2bd
— CDC (@CDCgov) July 2, 2021
Diareea poate fi cauzată de diverse bacterii sau virusuri care sunt contagioase. Deci dacă te bălăcești în apa din piscină în timp ce ești infectat, tu sau copilul tău, e foarte posibil ca aceste microorganisme prezente în zona anală să ajungă în piscină.
Din acest motiv este obligatoriu să faci un duș cu scurt timp înainte să intri în apa din piscine și ștranduri publice.
În afară de Cryptosporidium, în apa din ștranduri și piscine se mai pot găsi bacteria E.coli, Shigella, norovirusul și parazitul Giardia.
Persoanele care înghit accidental apa din piscină sau cărora le intră în ochi sau în nas apa contaminată riscă să se infecteze.
Așadar, dacă ai simptome precum diaree, crampe abdominale sau vărsături, cel mai bine este să eviți mersul la piscină până te însănătoșești, pentru a preveni îmbolnăvirea altor persoane.