Anevrismul cerebral este o afectare a unui vas de sânge de la nivelul creierului, cu riscuri majore pentru starea de sănătate a organismului. Pentru că poate să nu dea simptome, anevrismul cerebral poate trece nedetectat. Unii specialiști estimează că anevrismul cerebral afectează o persoană din 20. Alții spun că anevrismul apare doar la o persoană din 100.
Anevrismul cerebral apare ca urmare a unor puncte slabe în peretele unei artere. Astfel, apare dilatația anormală a unei artere cerebrale care se poate umple excesiv cu sânge. La persoanele cu anevrism cerebral, există riscul ca această dilatație să se spargă. Așa pot apărea hemoragia intracraniană, accidentul vascular cerebral şi alte leziuni la nivelul creierului. Toate acestea pot fi fatale dacă nu se aplică un tratament rapid şi adecvat.
„Anevrismul cerebral este principala patologie de care se ocupă medicina intervențională. E o supraspecialitate tânără în medicină, are 30 de ani. Primele anevrisme cerebrale embolizate cu succes au fost în anii ’90. Anevrismul cerebral este o patologie deosebit de gravă în momentul în care apare ruptura de anevrism cerebral. Acesta este dilatarea patologică a unui vas de sânge intracerebral.
Un anevrism cerebral are multiple cauze printre care fumatul sau un colagen cu o structură slăbită. Acest anevrism crește odată ce-l avem: dacă îl depistăm la 3 mm, în 7, 8 ani, poate să aibă 8, 9 mm. Riscul pe care îl are un anevrism depinde de dimensiunile sale. Vorbim de anevrisme mici când au sub 5 mm. Acestea nu se tratează, trebuie supravegheate.
Anevrismele medii au între 5 și 10 mm, cele mari între 10 și 20 de mm, iar cele gigant au peste 20 de mm. Fiecare din aceste categorii are riscuri diferite de ruptură” spune dr. Cristian Mihalea, medic primar radiologie-imagistică medicală.
Medicul Cristian Mihalea are supraspecializare în neuroradiologie intervențională și activează în cadrul Spitalului Clinic Sanador, unde se ocupă și de pacienții cu anevrism cerebral. Ce trebuie făcut și care sunt cele mai performante terapii actuale pentru anevrisme puteți afla din interviul video realizat cu medicul Cristian Mihalea.