Testul care îți arată dacă ești la risc să faci cheaguri de sânge. E GRATUIT dacă iei trimitere de la medicul de familie!

Corpul uman este probabil unul dintre cele mai complexe organisme descoperite până acum, având în componența sa multiple sisteme biologice, căi de apărare sau dezvoltare, implicit legi după care funcționează. Totuși, în ansamblul acesta complicat despre care învățăm în școală la orele de anatomie, pot apărea diverse dezechilibre și tulburări. Pe lângă arhicunoscutele probleme legate de organe, forme de cancer și stres sistematic specifice secolului XXI, una dintre problemele vitale cu care ne confruntăm este coagularea sângelui.

Care este rolul Testului INR

Problema coagulării sângelui este reprezentată de procesul prin care sângele se transformă din lichid într-un gel numit tromb sau cheag. Instanțele maladive ale coagulării pot să se manifeste prin hemoragie sau prin cheag în interiorul sistemului circulator. Practic, sângele devine prea dens pentru a circula în parametrii normali, iar astfel există posibilitatea apariției accidentelor vasculare.

Soluția în acest caz este medicamentul anticoagulant. Dar până la administrarea sa este important să înțelegem ce rol are testul INR.

Recomandări

Colposcopia – când e indicată, ce afecțiuni ginecologice poate depista? Explică dr. Corina Grigoriu, medic primar…

Accidentul vascular cerebral – cum se manifestă, care sunt factorii de risc, cum se tratează și…

În lumea medicală există noțiunea de „timp de protrombină”. Acest timp măsoară secundele necesare pentru formarea unui tromb sau cheag în plasma pacientului după adăugarea unor substanțe reactive, sângele fiind în eprubete.

Pe baza timpului în care sângele se coagulează sub influența substanțelor reactive, se realizează o interpretare a medicului. Apoi, medicul va recomanda produse și cantități în funcție de capacitatea sângelui de a se coagula repede sau lent.

Astfel, calculul INR este derivat din timpul de protrombină. Acesta se bazează pe valori standardizate la nivel internațional, astfel încât să nu existe evaluări eronate ce pot fi influențate de diverși factori.

Cu toate că importanța unui astfel de test și a valorilor standardizate internațional pentru acuratețea rezultatelor este extrem de mare, un studiu din 2020 publicat în International Journal of Laboratory Hematology atestă că verificarea și calibrarea reactivelor pot avea un rol crucial în îmbunătățirea rezultatelor PT/INR.

Dacă până în prezent acest tip de teste a avut o fidelitate ridicată, raportarea cu o mai mare atenție la substanțele reactive folosite în proces poate fi cheia unei îmbunătățiri considerabile.

Aflăm mai multe detalii despre coagularea sângelui, testul INR și alte aspecte importante de la dr. Ali Al Hassan, medic primar cardiolog.

Timpul de protrombină și Testul INR 

Care era contextul medical înainte de apariția testului INR?

Înainte de apariția testului INR se folosea PT-ul (timp de protrombină), test introdus de Quick în 1935 și folosit mult timp ca metodă universală pentru controlul terapiei cu anticoagulante.

PT avea un concept relativ simplu, constând în timpul necesar pentru coagularea plasmei unui pacient în prezența unui puternic extract de țesut procoagulant (tromboplastină).

Adoptarea universală a testului PT, din păcate, nu a produs o dozare uniformă sau sigură a anticoagulantului, din cauza eșecului de standardizare a tromboplastinei, folosindu-se reactivi și metode diferite de raportare a rezultatelor.

Toate acestea au dus la o rată mare de administrare greșită a dozelor de anticoagulant și la o creștere a incidenței sângerărilor.

Cum au fost folosite inițial astfel de teste în lumea medicală?

Inițial, Asociația Americană a Inimii (AHA) a recomandat ca interval terapeutic la pacienții sub tratament anticoagulant prelungirea PT de 2,0-2,5 ori valoarea normală, pe baza tromboplastinelor cerebrale umane. Ulterior, începând cu 1950, tromboplastina umană a fost înlocuită cu tromboplastină sintetizată pentru o mai bună disponibilitate a testării anticoagulării la nivel global.

Însă reactivii comerciali folosiți au înregistrat o slabă corelare între rezultatele PT în diferite laboratoare. Rata crescută a sângerărilor a impus căutarea unei metode standardizate de dozare a nivelului de anticoagulare.

Cât de importantă a fost standardizarea valorilor pentru acest tip de testare?

Eșecul standardizării PT-ului a determinat inițierea unui studiu internațional de colaborare, în urma căruia sistemul INR a fost propus și adoptat de Organizația Mondială a Sănătății.

Odată cu apariția INR-ului, recomandarea de anticoagulante cumarinice (anticoagulante anti-vitamină K) a crescut mult în rândul pacienților cu indicație de tratament anticoagulant și profilul de siguranță s-a îmbunătățit. Totuși, s-a observat că atingerea intervalelor INR țintă se obține în aproximativ 60-70% din cazuri.

Boli care afectează coagularea sângelui

Care sunt cauzele ce pot determina ca sângele să nu se coaguleze normal și la ce afecțiuni sunt predispuși pacienții care se confruntă cu o astfel de situație?

Coagulopatiile (tulburări ale coagulării sângelui) pot fi congenitale (prezente la naștere) sau dobândite. Boala congenitală este adesea asociată cu antecedente familiale de sângerare și rezultă din funcționarea deficitară a factorilor de coagulare.

Hemofilia este un exemplu de tulburare de sângerare moștenită cauzată de gene anormale pe cromozomul X, care afectează în principal bărbații.

Infecțiile, bolile hepatice și nutriționale (deficit de vitamina K) și unele medicamente pot provoca sângerări anormale prin interferența cu funcția și producția factorului de coagulare.

Care sunt bolile asociate acestei probleme a coagulării anormale?

Trombocitele sunt celulele sanguine responsabile de coagulare. Diminuarea sau funcționarea inadecvată a trombocitelor poate provoca sângerări.

Funcția trombocitelor poate fi afectată și în anumite patologii precum leucemia sau secundar administrării unor medicamente, cum ar fi aspirina sau antiinflamatoarele nesteroidiene. Chiar și unele suplimente fără prescripție medicală pot provoca probleme de funcționare a trombocitelor.

Trombofilia este o patologie caracterizată prin tendința organismului de a forma tromboze arteriale și venoase. Acestea pot fi moștenite sau dobândite, iar starea de hipercoagulabilitate poate apărea dintr-un exces sau hiperfuncție a unui procoagulant sau o deficiență a unui factor anticoagulant.

Cel mai des întâlnite trombofilii familiale sunt determinate de un deficit al factorului V Leiden, proteinei C, proteinei S și al antitrombinei, iar dintre trombofiliile dobândite se remarcă sindromul antifosfolipidic.

Când e necesar Testul INR

Când este necesară efectuarea unui test INR?

În mod uzual, INR-ul se dozează pentru monitorizarea eficacității și siguranței tratamentului cu anticoagulante cumarinice orale (anticoagulante anti-vitamina K: acenocumarol, warfarina).

Acest tip de tratament se recomandă la pacienți cu risc crescut de tromboză, precum cei cu proteze valvulare mecanice, fibrilație atrială, tromboembolism venos și boli arteriale periferice. Se recomandă testarea INR-ului în mod repetat la inițierea tratamentului până la obținerea unei valori țintă, ulterior dozarea lunară.

De asemenea, INR-ul poate fi dozat în multe patologii care pot afecta hemostaza (balanța între tromboză și sângerare), precum coagularea intravasculară diseminată (CID), ciroza hepatică etc.

Cât de mari sunt riscurile unei interpretări greșite a testelor în prezent?

Pentru administrarea optimă a tratamentului anticoagulant oral anti-vitamina K este necesară dozarea corectă a INR-ului.

În anumite situații particulare, metodele de recoltare, transport și prelucrare a probelor pot afecta rezultatul determinând o interpretare eronată și, în consecință, evenimente adverse (tromboze sau sângerări).

Valorile normale la Testul INR

Ce soluții se oferă în funcție de rezultate fiecărui tip de pacient?

Pentru pacienții fără tratament anticoagulant anti-vitamina K, INR este de obicei 1,0. Pentru pacienții care urmează tratament, acest tip de tratament anticoagulant, INR terapeutic variază în funcție de indicație.

Valorile țintă sunt între 2,0 și 3,0 la pacienții cu fibrilație atrială, tromboembolism, tromboză venoasă sau arterială, trombofilie moștenită sau dobândită. În cazul pacienților cu valve cardiace mecanice, ținta terapeutică variază până la un INR maxim de 4, în anumite situații.

Este importantă explicarea valorii țintă a pacientului și implicarea sa în monitorizarea terapeutică pentru aderență mai bună la tratament și scăderea riscului supra- sau subdozării tratamentului.

Totodată, pacientul trebuie instruit să se adreseze medicului atunci când prezintă valoare INR în afara țintei stabilite pentru patologia sa.

De ce crește sau scade INR-ul

Variabilitatea INR-ului poate fi determinată de factori extrinseci, precum interacțiunea medicamentoasă cu tratamentul asociat al pacientului (antibiotice, antiplachetare, vitamina C, vitamina E, antiaritmice, antidepresive), determinând creșterea INR (risc de sângerare) sau scăderea INR (risc de tromboză).

Acenocumarolul interacționează cu vitamina K din alimente ducând la creșterea INR, alimentele cele mai bogate în vitamina K fiind legumele cu frunze verzi. De asemenea, se va evita excesul de alcool.

Dacă apar sângerări minore (cum ar fi sângerare nazală sau gingivală care se opresc în câteva minute), pacienții trebuie să contacteze medicul, fără întreruperea prealabilă a tratamentului în lipsa acordului medicului curant.

Dacă apar sângerări majore (exemplu: vărsătură cu sânge, sângerare nazală care nu se oprește) sau pacientul suferă un accident cu traumatism, se recomandă întreruperea tratamentului și adresarea la cel mai apropiat serviciu de urgență. Sângerarea respectivă ar putea fi un semn al unei complicații serioase care poate pune viața pacientului în pericol.

De reținut că acenocumarolul este contraindicat pe timpul sarcinii, se vor evita sporturi în care există risc de lovire, se vor evita injecțiile intramusculare, sunt permise injecțiile intravenoase, se va anunța medicul curant înaintea unei intervenții chirurgicale sau stomatologice.

În situații stabilite de medic, anumite patologii și atunci când valoarea optimă a INR nu poate fi menținută, pacienții pot beneficia de anticoagulare orală cu agenți terapeutici ce nu necesită monitorizare INR-ului.