Cele două tipuri de depresie: anaclitică și introiectivă. Prin ce se diferențiază?

Auzim tot mai des în societatea noastră vorbindu-se despre depresie. Când auzim acest cuvânt, tindem să ne gândim la o persoană care se plânge și plânge tot timpul și care vede doar partea negativă în fața ochilor săi.

Aceasta este doar o fațetă a monedei numită depresie, o parte vizibilă și cu un impact emoțional puternic pentru observator. Dar ce alte lucruri se pot ascunde în spatele diagnosticului de „depresie”?

În primul rând trebuie să se facă o diferențiere între două tipuri principale de depresie: depresia anaclitică și depresia introiectivă.

Recomandări

8 cauze mai puţin cunoscute ale depresiei. Și tiroida poate fi implicată!

Depresia doare, la propriu! Ce efecte fizice poate avea depresia

Această diferențiere a fost făcută de către Sidney Blatt (1974) și se bazează pe modul în care trauma a avut loc în copilăria pacientului din cadrul terapeutic.

Depresie anaclitică sau trauma de abandon

Depresia anaclitică se referă la o lipsă. Persoana care suferă de o astfel de patologie nu a avut parte de experiențe pozitive îndeajuns de multe în copilărie, astfel că nu a putut să își formeze în interiorul său o imagine pozitivă a unuia dintre părinți (de obicei mama).

Acest lucru se poate întâmpla, pe plan autohton, în cazul copiilor care au crescut la țară, au fost lăsați în grija bunicilor de la vârste fragede și care plângeau când o vedeau pe mama plecând și se bucurau de reîntoarcerea ei după o anumită perioadă.

Fiind vorba despre o lipsă a unei persoane importante, vorbim despre un gol.

Depresivul anaclitic simte că are un gol în interior, că nu este complet și are nevoie de o persoană care să îl întregească. Se află permanent în căutarea cuiva care să îi ofere sprijin necondiționat. Este acea persoană despre care spunem că are o „traumă de abandon”. Are nevoie de o altă persoană, se agață de alta și, de multe ori, ajunge să îl sufoce pe partenerul său.

În cartea sa intitulată „Experiences of depression”, Sidney Blatt vorbește despre cazul lui Helen, o persoană care suferă de depresie anaclitică și care nu tolerează singurătatea. Ea obișnuia să aibă foarte multe aventuri, astfel încât să reducă timpul în care stătea singură la minimum.

Dacă ne îndepărtăm de caz și ne apropiem de realitate, putem observa fel de fel de astfel de comportamente: persoane care la o vârstă înaintată încă stau cu părinții, cu colegi de apartament, vor neapărat să aibă o relație, vor obligatoriu să aibă o căsnicie.

Depresie introiectivă sau imaginea negativă despre sine

Pe de altă parte, depresia introiectivă se referă la introiectare, adică interiorizarea unei imagini negative despre sine. Persoana respectivă a primit foarte multe critici în copilărie, i s-a spus că trebuie să atingă un nivel foarte ridicat ca să fie iubit și astfel a ajuns să se simtă neiubită.

Acest lucru se poate întâmpla și fără a fi verbalizat: un copil care trebuie să își întrețină frații mai mici, să aibă grijă de ei se poate considera nu îndeajuns de bun fără ca cineva să îi spună în mod expres acest lucru.

Depresivul introiectiv va duce toată viața în spate eticheta de „nu îndeajuns de bun” și se va lupta permanent pentru un statut superior sau pentru o admirație mai mare. Pentru unele persoane, într-un mod superficial, poate părea un lucru admirabil, însă depresivul nu se poate bucura de aceste realizări. Pentru el, niciuna dintre realizările sale nu sunt îndeajuns de bune.

Ne putem imagina o persoană care are o funcție mare în firma pentru care lucrează și tinde să lucreze pentru și mai mult de atât. Ea simte că trebuie să facă mai mult și nu are niciun moment în care să spună că este mândră de ea, pentru că în capul său umblă mereu vorba: „nu ești îndeajuns de bună”.

Simptome fizice ale depresiei

Dacă ambele tipuri de depresie sunt deranjante și provoacă neplăceri, aceste suferințe pot fi ascunse. Omul își poate inhiba unele din dorințele pe care le are, iar acestea să își schimbe forma.

Unele persoane pot să manifeste o oboseală puternică în toate momentele zilei. Sunt acele persoane care parcă ar dormi încontinuu, ascunzând sentimentul inutilității care vine ca un tsunami. Alte persoane, din contră, pot avea o agitație extremă și nu se pot liniști nici măcar în concediu, fiind presate de un sentiment de „a face ceva”.

Toate acestea sunt suferințe. Toate acestea sunt lucruri de care trebuie să se țină cont în momentul în care vorbim cu o persoană depresivă. Pentru că zâmbetul poate ascunde multe suferințe…